Data lansării: 2026-01-27
Regizor: Sarah Appleton
Distribuție: 佐藤寿保
Rating TMDb: 0
Tocmai am terminat de vizionat “Walking in Circles: Part 2” și încă mă învârt după el, la propriu. Știam că Sarah Appleton are un stil aparte, o abordare aproape hipnotică a documentarului, dar aici a depășit orice așteptare. E un film care nu te lasă să respiri, care te trage în hăul său cu o forță ciudată.
Nu pot să spun mare lucru despre poveste fără să stric surpriza, dar imaginează-ți un puzzle complex, ale cărui piese par să nu se potrivească inițial. Un puzzle care, în loc să se contureze treptat, se transformă constant, subminând orice certitudine. Ne aruncă în viața unui personaj, interpretat magistral de 佐藤寿保, un om prins într-un labirint existențial, un carusel de dileme morale și emoționale.
佐藤寿保… ce pot să spun? Modul în care reușește să transmită o paletă atât de largă de emoții, doar cu o privire, cu o mișcare subtilă a mâinii, e absolut fascinant. Nu e o interpretare extrovertită, e mai degrabă o disecție a sufletului, făcută cu o delicatețe chirurgicală. Simți că te uiți direct în interiorul lui, în golul ăla pe care toți îl ascundem, dar pe care el îl expune cu o vulnerabilitate sfâșietoare.
Apropo de interior, filmul are o estetică vizuală foarte puternică. Appleton folosește cadre lungi, o paletă de culori restrânsă, aproape monocromă, care accentuează senzația de claustrofobie, de sufocare. Muzica, sau mai bine zis, absența ei, contribuie și ea la atmosfera apăsătoare. Sunt momente de un liniște asurzitoare, care te fac să te simți inconfortabil, ca și cum ai încălca un spațiu privat.
Și ritmul e… aparte. Nu e un film pentru cei care caută senzații tari sau o acțiune rapidă. E un film contemplativ, care cere răbdare, atenție, disponibilitate de a te lăsa purtat de val. E ca o plimbare lentă printr-un peisaj dezolant, unde fiecare detaliu contează, unde fiecare umbră ascunde o poveste.
Mi-a plăcut că Appleton nu oferă răspunsuri ușoare. Nu te ia de mână și te ghidează printr-o interpretare simplistă a evenimentelor. Dimpotrivă, te lasă pe tine să tragi propriile concluzii, să te confrunți cu propriile demoni. E un film care te pune la încercare, care te scoate din zona de confort, care te obligă să te gândești la lucruri pe care poate nu ai vrea să le gândești.
Cred că “Walking in Circles: Part 2” e un film pentru cinefilii împătimiți, pentru cei care apreciază un cinema mai cerebral, mai experimental. Nu e un film de popcorn, e mai degrabă un film de dezbatere, un film care te urmărește mult timp după ce ai ieșit din sala de cinema (sau ai închis laptopul, în cazul meu). E genul de film despre care vorbești cu prietenii, despre care citești recenzii, pe care îl revezi de mai multe ori, descoperind de fiecare dată ceva nou.
Un film cu o atmosferă similară, deși cu o abordare diferită, ar fi „Stalker”.