Data lansării: 2026-03-08
Regizor: Edward Shields
Distribuție: Jonah Shaw, Ben Riddle, Tom Greenwood, Jack Day, George Phipps
Rating TMDb: 0
Tocmai am ieșit de la cinema și încă simt vibrația concertului. „UNIT 17 Off the Square Manchester” nu e doar un film, e o imersiune totală în energia unei trupe tinere care încearcă să cucerească scenele din Manchester. Nu știam la ce să mă aștept, muzică englezească indie nu e neapărat punctul meu forte, dar am fost complet captivat de povestea lor.
Filmul te aruncă direct în mijlocul acțiunii, în repetățiile lor într-un subsol prăfuit, în concerte mici, dar pline de pasiune, în tensiunile dintre membrii trupei. Nu e vorba de un drum lin spre succes, ci de lupte, compromisuri, îndoieli și momente de euforie pură. Nu e o biografie clasică, cu o voce narativă care te ghidează, ci mai degrabă o serie de instantanee intense care se adună într-un portret complex al acestei trupe în ascensiune.
Personajele sunt incredibil de umane, cu defecte și calități accentuate. Jonah Shaw, Ben Riddle, Tom Greenwood, Jack Day și George Phipps, pe lângă faptul că interpretează rolurile cu o naturalețe dezarmantă, emană o chimie autentică. Simți că sunt prieteni, rivali, frați, totul în același timp. Nu sunt actori perfecți, asta e clar, dar asta le conferă o credibilitate extraordinară. Cred că regizorul Edward Shields a reuşit să extragă maximum de autenticitate din ei, lăsându-i să se exprime liber, să improvizeze, să fie ei înșiși.
Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost atmosfera. Manchester-ul e un personaj în sine, cu străzile sale gri, cu cluburile sale underground, cu muzica care pulsează în fiecare colț. Filmul surprinde perfect spiritul ăsta, un amestec de melancolie și speranță, de disperare și determinare. Muzica lor, compusă special pentru film, contribuie enorm la crearea acestei atmosfere. Nu sunt niște hituri instantanee, dar sunt cântece care îți rămân în minte, care te fac să simți ceva.
Ritmul filmului e alert, dar nu haotic. Are momente intense de concert, alternate cu scene mai intime, care explorează relațiile dintre personaje. Nu e un film care te lasă să te plictisești, te ține conectat de la început până la sfârșit. E un rollercoaster emoțional, te face să râzi, să plângi, să te enervezi, să speri.
Cred că e un film care va atrage în special publicul tânăr, pasionat de muzică indie și de povești autentice despre vise și aspirații. Dar, în același timp, e un film universal, care vorbește despre lupta fiecăruia dintre noi pentru a ne găsi locul în lume. Nu e un film pentru cei care caută happy-end-uri ușoare sau povești simpliste. E un film pentru cei care apreciază realismul, autenticitatea și emoțiile puternice. Nu e un film care îți va da răspunsuri, dar îți va pune multe întrebări. Și poate că, uneori, asta e tot ce avem nevoie.
Mi-a amintit puțin de “Sing Street”.