Data lansării: 2026-01-30
Regizor: Victory Ebinum
Distribuție: Victory Ebinum, Marvel Ebinum
Rating TMDb: 0
Am urmărit recent “Unearthly” și pot spune că m-a lăsat cu o senzație ciudată, dar plăcută deopotrivă. E genul ăla de film care te face să te gândești la el mult după ce ai văzut genericul de final. Nu e o experiență simplă, ușor de digerat, dar asta e și frumusețea lui.
Filmul ne introduce într-o lume dominată de muzică, o lume în care emoțiile se exprimă mai degrabă prin note și ritmuri decât prin cuvinte. Povestea urmărește doi frați, interpretați chiar de Victory și Marvel Ebinum, care se luptă cu o realitate apăsătoare, căutând un refugiu în creație. Nu vă așteptați la o narațiune liniară, cu un început, un mijloc și un sfârșit clasice. “Unearthly” preferă să exploreze stări, sentimente și amintiri fragmentate.
Ceea ce m-a atras cel mai mult a fost atmosfera. E un amestec melancolic și misterios, un fel de vis febril în care sunetele distorsionate se împletesc cu imagini suprarealiste. Regia lui Victory Ebinum se simte ca o invitație într-un spațiu intim, în care suntem martorii a unor trăiri intense. Nu e un film care te ia de mână și te ghidează, ci unul care te lasă să te pierzi în labirintul lui.
Interpretările lui Victory și Marvel Ebinum sunt remarcabile. Nu se simte că joacă un rol, ci mai degrabă că își dezvăluie o parte din suflet. Transmit o vulnerabilitate și o pasiune care te fac să te conectezi imediat cu personajele lor. Nu e vorba doar de talent actoricesc, ci și de o chimie specială între ei, o înțelegere profundă care se simte în fiecare scenă.
“Unearthly” nu e pentru oricine. Dacă preferi filmele cu acțiune rapidă și răspunsuri clare, s-ar putea să te simți dezorientat. Dar, dacă ești genul de persoană care apreciază arta experimentală, care e dispusă să se lase purtată de emoții și care caută o experiență cinematografică diferită, atunci acest film e pentru tine. E un film care cere răbdare și atenție, dar care te răsplătește cu o profunzime emoțională rar întâlnită. Te lasă cu întrebări, cu interpretări posibile și cu o senzație persistentă de melancolie.
Ritmul e deliberat lent, permițând fiecărei scene să respire și fiecărui sentiment să se dezvăluie treptat. Muzica, bineînțeles, joacă un rol crucial. Nu e doar un fundal sonor, ci un personaj în sine, care accentuează emoțiile și creează o atmosferă hipnotică. Uneori e dulce și melancolică, alteori e zgomotoasă și agresivă, reflectând stările interioare ale personajelor.
Mi-a amintit puțin de “Enter the Void”.