Data lansării: 2026-01-30
Regizor: Nico Cariati
Distribuție: Samuel Raspa, Jesvs, Valentin Badea, Shona Buschlen
Rating TMDb: 0
Tocmai am terminat de văzut “Tony’s Cousin” și încă simt un nod în stomac. Nu știu de ce m-am așteptat la altceva de la Nico Cariati. Omul ăsta știe să te bage sub piele cu poveștile lui întunecate, ancorate într-un realism crud, care te face să te simți inconfortabil, dar în același timp, captivat.
Filmul te aruncă direct în mijlocul acțiunii. Nu ai timp să te acomodezi, să te obișnuiești cu personajele. Ești acolo, martor la evoluția, sau mai degrabă dezintegrarea, relației dintre Tony și vărul său, un tip problematic, mereu la limita legii. Samuel Raspa e absolut fenomenal în rolul lui Tony, un bărbat prins între loialitatea față de familie și dorința de a scăpa dintr-un mediu toxic. Îți vine să țipi la el, să-l scuturi, să-i spui să ia decizii mai bune, dar în același timp, înțelegi perfect de ce face ce face.
Povestea e simplă, dar incredibil de eficientă. Nu e nevoie de artificii narative sau răsturnări de situație spectaculoase. Drama se construiește încet, pas cu pas, prin gesturi mărunte, priviri aruncate pe furiș, replici tăioase. Atmosfera e apăsătoare, sufocantă. E ca și cum aerul e greu, plin de praf și de secrete murdare. Lumina e mereu difuză, ca și cum soarele nu mai vrea să intre în lumea asta.
Jesvs, în rolul vărului, e un magnet pentru probleme. Are o carismă periculoasă, un zâmbet care ascunde ceva întunecat. E genul de om pe care îl știi că nu te va duce la bine, dar nu te poți abține să nu te apropii. Valentin Badea și Shona Buschlen completează perfect tabloul, dând viață unor personaje secundare complexe, cu propriile lor drame și motivații.
“Tony’s Cousin” nu e un film pentru toată lumea. E un film greu, care te pune la încercare, care te obligă să te confrunți cu aspecte urâte ale condiției umane. Nu e genul de film pe care îl vezi ca să te relaxezi sau să te distrezi. E genul de film pe care îl vezi ca să simți ceva, ca să te gândești la lucruri, ca să te schimbi. Ritmul e lent, deliberat. Cariati nu se grăbește. Îți lasă timp să absorbi fiecare detaliu, fiecare emoție. Asta face filmul cu atât mai puternic. Te lasă mestecând la el mult timp după ce au apărut creditele.
Nu mă așteptam să mă simt atât de bulversat. Probabil că am o sensibilitate aparte la genul ăsta de dramă. Nu știu dacă e un film pe care l-aș revedea prea curând, dar știu sigur că nu-l voi uita. E un film care te marchează, care te face să te simți viu.
Recomandări? Dacă ți-a plăcut “Tony’s Cousin”, probabil că vei aprecia “Gomorrah”.