Data lansării: 2026-01-01
Regizor: Keenan Turner
Distribuție: Arlo Macmillan, Amy Grace, Chai Ruakere-Forbes, Luka Tomić, Maria Riediger
Rating TMDb: 0
Tocmai am ieșit de la „Tolstoy the Delirious” și încă mai rumeg. Nu știu de ce nu auzim mai mult despre el! E un film care te prinde în menghină, te face să râzi, te face să te gândești, și apoi te lasă cu un nod în gât. Știți senzația aia când descoperi un album muzical nou, complet neașteptat, care te dă peste cap? Cam asta am simțit.
Filmul ne aruncă direct în mijlocul unei crize existențiale a lui Lev Tolstoi, un Tolstoi bătrân, obosit, dar încă cu scântei de geniu și, mai ales, cu un simț al umorului destul de negru. Nu e o biografie clasică, nu vă așteptați la o lecție de istorie. E mai degrabă o radiografie a unei minți complexe, un amestec amețitor de frustrări conjugale, îndoieli legate de moștenirea literară și o obsesie aproape comică pentru viața simplă și moralitatea radicală.
Arlo Macmillan e pur și simplu senzațional în rolul principal. Nu e o imitație, nu e caricatură. E un Tolstoi uman, palpabil, cu toate slăbiciunile și genialitățile lui. Are o chimie incredibilă cu Amy Grace, care o interpretează pe soția lui, Sofia Andreevna, o femeie puternică, inteligentă și incredibil de frustrată de idealismul lui extrem. Relația lor e un carusel de reproșuri, iubire și resentimente, o oglindă a complexităților căsniciei și a compromisurilor pe care le facem pentru a coexista.
Chai Ruakere-Forbes și Luka Tomić, în rolurile secundare, adaugă profunzime și complexitate narațiunii. Nu sunt doar personaje de fundal, ci voci distincte care contribuie la portretul caleidoscopic al lui Tolstoi. Iar Maria Riediger, cu aparițiile ei sporadice, aduce o notă de mister și melancolie.
Regia lui Keenan Turner e inteligentă și subtilă. Nu forțează nota, nu încearcă să ne manipuleze emoțiile. Ne lasă să ne formăm propriile opinii, să ne conectăm cu personajele la nivel uman. Asta nu înseamnă că filmul e lipsit de emoție, dimpotrivă. E un film profund emoționant, dar într-un mod organic, natural. M-am simțit cumva ca un muscă pe peretele casei lui Tolstoi, martor la scenele lor de viață, la bucuriile și tristețile lor.
Ce mi-a plăcut enorm e modul în care filmul jonglează cu drama și comedia. Sunt momente de un umor absurd, aproape suprarealist, care contrastează puternic cu momentele de disperare și melancolie. E un echilibru delicat, dar Turner îl menține cu măiestrie.
Ritmul e poate un pic lent pentru unii, dar eu l-am găsit perfect adecvat atmosferei filmului. Nu e un film care te grăbește, nu e un film care te obligă să tragi concluzii. E un film care te invită să te așezi, să te gândești, să simți.
Pentru cine e filmul ăsta? Nu e pentru cei care caută un blockbuster plin de efecte speciale sau o comedie romantică ușoară. E pentru cei care apreciază un film inteligent, provocator, cu personaje complexe și o poveste care rămâne cu tine mult timp după ce se termină. E pentru cei care sunt dispuși să se lase purtați într-o călătorie interioară, în mintea unui geniu chinuit. E pentru cei care se bucură de filme ca… „Being John Malkovich”.