Data lansării: 2026-02-02
Regizor: Ibrahim Bumi
Distribuție: Clara Abram, Ibrahim Bumi, Roman King, Can Z
Rating TMDb: 0
Am ieșit de la “Thus Spoke the Late” cu un sentiment straniu, un amestec de melancolie dulce și o oarecare confuzie luminoasă. Știți senzația aia când te trezești dintr-un vis intens și realitatea pare mai ternă, mai puțin… vibrantă? Cam așa m-am simțit.
Filmul te atrage încet, ca o vrajă bine țesută. Începe cu Clara, o tânără pictoriță, bântuită de vise bizare, pline de simboluri pe care nu le înțelege. Apoi apare el, personajul lui Ibrahim Bumi (care, apropo, și regizează), un arheolog enigmatic, obsedat de un artefact antic despre care se spune că deschide porți către alte dimensiuni. Drumurile lor se intersectează într-un mod misterios, forțat cumva de coincidențe ciudate, imposibil de ignorat.
Ceea ce urmează e o călătorie halucinantă între realitate și fantezie, un dans subtil între trecut și prezent. Clara și arheologul se trezesc prinși într-o rețea de evenimente inexplicabile, pe urmele unui secret ascuns de secole. Pe măsură ce se apropie de adevăr, visele Clarei devin mai intense, mai reale, iar linia dintre lumi se estompează periculos. Nu vreau să stric surpriza, dar pot spune că implicațiile sunt… masive.
Roman King și Can Z completează excelent distribuția, aducând complexitate și profunzime unor personaje care, la prima vedere, par simple piese pe o tablă de șah cosmică. Interpretările lor sunt subtile, dar puternice, reușind să transmită emoții contradictorii și incertitudini chinuitoare.
Regia lui Bumi e de admirat. Nu se grăbește, nu forțează nimic. Lasă povestea să se dezvăluie în ritmul ei propriu, permițând spectatorului să se piardă în atmosfera onirică. Vizual, filmul e superb. Paleta de culori, jocul de lumini și umbre, toate contribuie la crearea unei atmosfere hipnotice, care te ține captiv de la început până la sfârșit.
Atenție, nu e un film pentru toată lumea. Dacă preferi acțiunea non-stop și explicații clare, probabil că te vei simți frustrat. “Thus Spoke the Late” e un film contemplativ, care invită la reflecție, care te pune pe gânduri mult după ce ai părăsit sala de cinema. E pentru cei care apreciază poveștile complexe, cu simboluri ascunse și interpretări multiple. E pentru cei care nu se tem să se piardă în labirintul minții și al emoțiilor.
Ritmul lent poate fi o provocare, dar eu personal am apreciat modul în care filmul își ia timpul să exploreze emoțiile personajelor, să dezvăluie treptat misterul și să construiască o tensiune palpabilă. M-a emoționat profund povestea Clarei, lupta ei cu propriile demoni și căutarea sensului într-o lume care pare să se destrame în jurul ei.
M-am gândit mult după vizionare. Am încercat să pun cap la cap toate piesele puzzle-ului, să înțeleg simbolurile, să descifrez mesajul ascuns. Și cred că asta e, de fapt, ceea ce face un film bun: te face să gândești, te provoacă, te transformă într-un fel.
Mi-a amintit, într-un fel, de „The Fountain”.