Data lansării: 2026-01-16
Regizor: Ali Cherri
Distribuție: Nahuel Pérez Biscayart, Éric Cantona
Rating TMDb: 0
Am văzut “The Sentinel” zilele trecute și încă mă gândesc la el. Nu e genul de film pe care-l uiți imediat după ce ai ieșit din sală. Mai degrabă, te urmărește, se strecoară pe nesimțite în gândurile tale și te face să revii asupra unor scene, asupra unor replici…
În centrul poveștii este personajul interpretat de Nahuel Pérez Biscayart, un om măcinat de un trecut pe care nu reușește să-l depășească. El lucrează la o stație meteo izolată, parcă uitată de lume, unde singurul său companion este tăcerea. Dar această liniște aparentă este spartă de apariția unui vizitator neașteptat, rol interpretat de Éric Cantona. Prezența lui Cantona aduce cu sine un amestec de mister și amenințare, transformând repede atmosfera inițială într-una sufocantă, plină de tensiune. Nu vreau să divulg prea multe despre ce se întâmplă, dar e suficient să spun că se dezlănțuie o luptă psihologică intensă între cei doi, o confruntare în care mizele sunt mult mai mari decât par la prima vedere.
Regia lui Ali Cherri este una subtilă, dar extrem de eficientă. Nu se bazează pe efecte speciale spectaculoase sau pe artificii narative complicate. Din contră, el preferă să creeze o atmosferă densă, apăsătoare, folosindu-se de cadre largi, de jocul de lumini și umbre și, mai ales, de expresivitatea actorilor. Biscayart este absolut fenomenal, reușind să transmită cu o intensitate incredibilă toată gama de emoții care îl macină pe personajul său, de la disperare și furie, până la o fragilitate ascunsă. Cantona, pe de altă parte, joacă rolul unui personaj ambiguu, greu de descifrat, menținând o aură de mister care te ține cu sufletul la gură până la final.
Filmul nu este, categoric, pentru oricine. E un film lent, contemplativ, care necesită răbdare și atenție. Dacă ești genul de persoană care preferă blockbusterele pline de acțiune, probabil că te vei plictisi. Dar dacă apreciezi filmele care te pun pe gânduri, care explorează profunzimile psihicului uman și care te lasă cu un gust amar la final, atunci “The Sentinel” este pentru tine. E un film care te provoacă să te întrebi despre natura umană, despre limitele rezistenței și despre capacitatea noastră de a ne reinventa, chiar și în cele mai grele momente.
Mi-a plăcut modul în care filmul explorează ideea de izolare și de alienare. Sentimentul ăsta de a fi singur pe lume, de a nu avea pe nimeni pe care să te poți baza, este prezent pe tot parcursul filmului. E o senzație dureroasă, dar în același timp și eliberatoare, pentru că te forțează să te confrunți cu tine însuți, cu demonii tăi interiori. Și cred că, într-un fel sau altul, cu toții ne putem regăsi în această luptă interioară.
Am simțit o afinitate aparte pentru personajul lui Biscayart. E un om rănit, un om care a suferit enorm, dar care, în ciuda tuturor greutăților, nu renunță la speranță. E un personaj complex, cu multe straturi, pe care ai nevoie de timp să-l înțelegi pe deplin. Și cred că asta este, de fapt, una dintre calitățile filmului: faptul că nu oferă răspunsuri facile, ci te lasă pe tine, spectatorul, să tragi propriile concluzii.
Mi-a amintit, într-un fel, de “Stalker”.