Data lansării: 2026-02-27
Regizor:
Distribuție: poor soul, Dröst Kranck, The Sun, New Sun
Rating TMDb: 10
Tocmai am terminat de văzut “The Fulgid Ordeal” și sunt încă puțin… confuz. Nu într-un mod rău, neapărat. E genul ăla de film care te lasă cu o senzație ciudată, ca după un vis foarte viu pe care nu-l înțelegi complet, dar știi că te-a afectat cumva. E un amestec bizar de horror, muzică și comedie, un cocktail experimental care, spre surprinderea mea, funcționează destul de bine.
Povestea, pe scurt, urmărește un “poor soul” – cum este numit în generic, un personaj cu un nume atât de generic încât devine aproape universal – în coborârea sa într-o lume bântuită de coșmaruri. Nu e o lume a monștrilor clasici, ci mai degrabă una a obsesiilor personificate, a fricilor intime care prind contur grotesc și muzical. Da, muzical. Pentru că “The Fulgid Ordeal” are momente în care brusc explodează în numere muzicale care te fac să te simți ca și cum ai nimerit într-un musical regizat de David Lynch.
“Poor soul” interacționează cu personaje cel puțin la fel de ciudate ca și lumea în care se află. Dröst Kranck, un fel de ghid ambiguu cu o agendă proprie, “The Sun” și “New Sun”, două entități care se luptă pentru supremația luminii (sau a lipsei acesteia) și care aduc o dimensiune cosmică, aproape metafizică, întregului spectacol.
Regia e îndrăzneață, cu un stil vizual foarte distinct. Nu e un film pentru cei care se așteaptă la o narativă clasică, cu puncte clare de suspans și rezolvare. “The Fulgid Ordeal” e mai degrabă o experiență, o imersiune într-o stare de spirit. Te poți simți pierdut, dezorientat, dar asta face parte din farmec. E un film care cere să fie interpretat, simțit, mai degrabă decât înțeles rațional.
Actorii se aruncă cu totul în rolurile lor. Chiar dacă personajele lor sunt bizare, reușesc să le insufle o umanitate surprinzătoare. Chiar și în momentele cele mai absurde, simți o vulnerabilitate subiacentă, o disperare care te atinge. “Poor soul” transmite o melancolie profundă, o acceptare resemnată a propriei sale condiții. Dröst Kranck e misterios și seducător, iar lupta dintre “The Sun” și “New Sun” capătă dimensiuni epice, în ciuda absurdului situației.
Atmosfera e greu de descris. E un amestec de coșmar gotic, spectacol de cabaret dement și meditație existențială. Ritmul e inegal, alternând momente de acțiune frenetică cu scene contemplative, aproape hipnotice. E un film care te scoate din zona de confort, care te forțează să te confrunți cu propriile tale temeri și obsesii.
E un film greu de recomandat. Nu e pentru oricine. Dacă ești genul care vrea o poveste coerentă, cu un final clar, e mai bine să stai departe. Dar dacă ești deschis la experiențe cinematografice neconvenționale, dacă îți plac filmele care te provoacă și te lasă cu mai multe întrebări decât răspunsuri, atunci “The Fulgid Ordeal” ar putea fi exact pe gustul tău. E un film care te va bântui mult timp după ce se termină. Te va face să te întrebi ce ai văzut de fapt și, mai important, ce a văzut în tine.
Mi-a adus aminte de *Eraserhead*.