Data lansării: 2026-02-14
Regizor: Paul Venj Coralde
Distribuție: Jay Hennessy, Jobe Kilayko
Rating TMDb: 0
Am ieșit din sala de cinema cu un nod în gât și cu o senzație stranie, ca după o confesiune. “Sambahin Ang Ngalan Mo” m-a lăsat mut, pus pe gânduri, cu un gust amar, dar nu neapărat neplăcut. E genul ăla de film care te roade pe interior, care te urmărește zile întregi după ce l-ai văzut.
Povestea te prinde de la primele cadre. Nu e o poveste complicată, dimpotrivă, e una cât se poate de umană, de tristă, dar tocmai simplitatea asta o face atât de puternică. E vorba despre doi oameni, legați de un trecut comun dureros, care încearcă să găsească o cale de a se împăca cu ei înșiși și, mai ales, unul cu celălalt. Nu vreau să divulg prea multe despre plot, pentru că frumusețea filmului stă tocmai în felul în care evenimentele se desfășoară treptat, dezvăluind straturi de emoție și secrete bine ascunse.
Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost atmosfera. Regizorul Paul Venj Coralde a reușit să creeze un univers vizual și sonor hipnotic, care te absoarbe complet. Cadrele sunt atent construite, culorile sunt puternice, dar melancolice, iar muzica completează perfect stările personajelor. Nu e un film ușor de digerat, dar e un film frumos, în sensul acela profund și tragic al cuvântului.
Interpretările lui Jay Hennessy și Jobe Kilayko sunt remarcabile. Ei nu joacă, ci *sunt* personajele. Transmit emoții intense doar prin priviri, prin gesturi mici, prin tăceri încărcate de sens. Nu e nevoie de replici pompoase sau de scene melodramatice pentru a simți durerea, frustrarea și speranța lor. E o demonstrație de actorie subtilă, dar extrem de eficientă.
Ritmul filmului e lent, contemplativ, poate chiar ușor obositor pentru unii. Dar cred că asta face parte din farmecul lui. Nu e un film pentru cei care caută acțiune sau suspans. E un film pentru cei care au răbdare să se lase purtați de poveste, pentru cei care sunt dispuși să se confrunte cu emoții puternice, pentru cei care cred că și în cele mai întunecate colțuri ale sufletului uman se poate găsi o licărire de speranță.
Cred că “Sambahin Ang Ngalan Mo” va rezona mai ales cu cei care au trecut prin momente dificile în viață, cu cei care au pierdut pe cineva drag, cu cei care se simt singuri și neînțeleși. Nu e un film consolator, dar e un film sincer, care te face să te simți mai puțin singur în suferința ta. Te face să realizezi că nu ești singurul care se luptă cu demonii interiori, că și alții trec prin experiențe similare și că, în cele din urmă, există o cale de a merge mai departe.
M-a dus cu gândul la un alt film care m-a marcat profund: “Manchester by the Sea”.