Data lansării: 2025-10-08
Regizor: Derek Cianfrance
Distribuție: Channing Tatum, Kirsten Dunst, Ben Mendelsohn, LaKeith Stanfield, Juno Temple
Rating TMDb: 7.2
Am așteptat “Roofman: Hoțul de pe acoperiș” cu o nerăbdare pe care rareori o mai simt. Cianfrance la cârmă, un gen care oscilează între crimă, comedie neagră și dramă intensă, plus o distribuție de zile mari… pur și simplu nu aveam cum să nu fiu curios. Și pot să spun de pe acum că a meritat așteptarea.
Filmul ne aruncă direct în mijlocul unei scheme aparent simple: un hoț (Tatum, surprinzător de bun într-un rol care nu pare scris pentru el) specializat în a jefui apartamente de lux, folosind o metodă inedită – intră pe acoperiș și coboară prin lucarne. Pare un plan infailibil, elegant chiar, până când, inevitabil, lucrurile încep să se complice. Și nu e vorba doar de un sistem de alarmă defectuos sau un proprietar care se întoarce acasă mai devreme. E vorba de oamenii care se intersectează cu viața lui, de alegerile pe care le face, de consecințele lor imprevizibile.
Dunst, care joacă rolul unei femei prinsă într-o căsnicie toxică, aduce o vulnerabilitate sfâșietoare pe ecran. Mendelsohn, cum știe el mai bine, e perfect în rolul tipului care pare inofensiv la prima vedere, dar ascunde o latură întunecată. Iar Stanfield… ei bine, Stanfield e Stanfield, adică magnetic, imprevizibil, un magnet de priviri. Nu știu cum reușește, dar de fiecare dată când apare în cadru, simți că ceva important urmează să se întâmple.
Ceea ce m-a frapat cel mai mult la “Roofman” e atmosfera. E un amestec straniu de tensiune și umor, de disperare și speranță. Cianfrance nu se grăbește, lasă scenele să respire, permite personajelor să se dezvăluie treptat. Muzica, discretă dar omniprezentă, contribuie enorm la crearea acestei stări de spirit aparte. Nu te lasă să te simți confortabil nici măcar o secundă.
Filmul nu e pentru oricine. Nu e o comedie ușoară, nici un thriller plin de acțiune. E mai degrabă o radiografie a condiției umane, o explorare a motivațiilor și a slăbiciunilor noastre. E despre alegeri și despre prețul pe care suntem dispuși să-l plătim pentru ele. E despre disperare și despre căutarea unei ieșiri, chiar dacă asta înseamnă să ne cățărăm pe acoperișuri și să ne aventurăm în necunoscut.
Mi-a plăcut că nu încearcă să ofere răspunsuri facile. Nu judecă personajele, nici nu le absolvă de vină. Le arată pur și simplu așa cum sunt, cu bune și cu rele. Te lasă pe tine să tragi concluziile. Te lasă pe tine să te întrebi ce ai fi făcut în locul lor. Te lasă pe tine să te simți inconfortabil.
E un film care te face să gândești, care te bântuie chiar și după ce se termină. Un film care te provoacă să te uiți în oglindă și să te întrebi cine ești cu adevărat. Un film despre oameni care greșesc, care se pierd, dar care încearcă, cumva, să se regăsească.
Dacă-ți plac poveștile complicate, cu personaje imperfecte și o atmosferă apăsătoare, dar și cu momente de umor negru, atunci “Roofman” e pentru tine. Dacă te aștepți la o poveste simplă, cu un final fericit, mai bine caută altceva.
Mi-a adus aminte de “Inside Man”.