Data lansării: 2009-09-27
Regizor: Uwe Boll
Distribuție: Brendan Fletcher, Shaun Sipos, Michael Paré, Matt Frewer, Lynda Boyd
Rating TMDb: 6
“Rampage”. Doamne, ce film! Dacă vrei ceva care să te zguduie serios, să te lase cu un gust amar și să te facă să te gândești de două ori înainte să mai judeci pe cineva superficial, atunci ești pe drumul cel bun. Nu e o producție pentru oricine, asta e sigur. Nu te aștepta la artificii sau la un spectacol hollywoodian. Aici e vorba despre ceva mult mai crud, mai visceral.
Filmul te aruncă direct în capul lui Bill Williamson, un tip aparent banal, care locuiește într-un orășel sufocant. Îl vezi zilnic, frustrat, scuipând venin pe tot ce mișcă – de la sistemul politic corupt până la vecinii ignoranți. Simți cum fierbe în el o ură mocnită, o furie acumulată care așteaptă doar o scânteie. Și scânteia apare.
Nu vreau să stric surpriza, dar pot spune că Bill trece printr-o transformare radicală. Planifică meticulos un act de violență extremă, un rampage care lasă în urmă o dâră de sânge și distrugere. Ceea ce face filmul atât de tulburător nu e doar violența în sine (care, da, e destul de grafică), ci mai ales modul în care regizorul explorează motivele care îl împing pe Bill la asemenea gesturi. Te forțează să te întrebi: ce se întâmplă în mintea unui om care ajunge în punctul ăsta? Unde e limita dintre frustrare și nebunie?
Brendan Fletcher, actorul principal, e absolut magistral. Reușește să-l facă pe Bill credibil, chiar și în momentele cele mai șocante. Nu-l poți iubi, dar nici nu-l poți ignora. Te urmărește cu privirea lui rece și calculată, te face să te simți inconfortabil. E imposibil să rămâi indiferent.
Uwe Boll, regizorul, e un personaj controversat, recunoscut pentru adaptări după jocuri video care nu au avut mare succes. Dar, surprinzător, în “Rampage” reușește să creeze o atmosferă tensionată, claustrofobică, care te ține cu sufletul la gură de la început până la sfârșit. Nu e un film frumos, e mai degrabă un coșmar greu de digerat. Dar te pune pe gânduri, te face să te confrunți cu niște realități incomode.
Ritmul e implacabil, nu-ți dă timp să respiri. Coloana sonoră e minimalistă, dar perfectă pentru a accentua senzația de pericol iminent. Nu te aștepta la moralizări sau explicații simpliste. “Rampage” nu e un film care îți spune ce să gândești, ci te obligă să-ți pui singur întrebări.
E un film greu, un film care te poate deranja. Nu-l recomand celor care caută divertisment facil sau celor care sunt sensibili la violență. Dar dacă ești genul de persoană care apreciază filmele care ies din tipare, care te provoacă intelectual și emoțional, atunci “Rampage” ar putea fi o experiență cinematografică memorabilă. Dar fii pregătit, nu e o plimbare în parc.
Ceva similar, ca atmosferă și mesaj, aș zice că găsești în “Falling Down”.