Data lansării: 2025-12-24
Regizor: Bart Bossaert
Distribuție: Blanche Anderson, Ashley Banjo, Misha Chuian, Ruby Jo Cooper
Rating TMDb: 5
Tocmai am terminat de văzut “Pudsey and the Thread of Hope” și încă mă simt învăluit de căldura și optimismul pe care îl emană. Știți senzația aia, când ieși de la cinema și ai zâmbetul ăla tâmp pe față, gândindu-te că lumea e, totuși, un loc bun? Ei bine, fix asta am pățit.
Filmul ne introduce în viața lui Pudsey, un Golden Retriever adorabil – și aici trebuie să mă opresc o secundă, pentru că Blanche Anderson, care îl interpretează pe Pudsey (prin motion capture, evident), reușește să îi confere o expresivitate incredibilă. E un personaj pe care vrei să-l îmbrățișezi de la prima secundă. Pudsey, deci, pornește într-o călătorie neașteptată, o călătorie care, la început, pare motivată de o simplă dorință de aventură, dar care se transformă rapid într-o misiune mult mai importantă: aceea de a restaura speranța într-o comunitate aflată în impas.
Nu vreau să vă spun prea multe despre poveste, pentru că merită descoperită pe parcurs. Vă pot spune doar că implică o fetiță curajoasă (Ruby Jo Cooper, o revelație!), un dansator talentat (Ashley Banjo, care se mișcă incredibil, evident) și un sculptor excentric (Misha Chuian, cu un rol memorabil). Toți acești oameni, și mai ales Pudsey, se confruntă cu propriile temeri și nesiguranțe, dar găsesc puterea de a merge mai departe, ghidați de un fir invizibil al speranței.
Regia lui Bart Bossaert e subtilă, dar eficientă. Nu e un film pompos sau ostentativ. Din contră, e un film cald, intim, care te atinge la coarda sensibilă. Are un ritm bine dozat – nici prea lent, încât să te plictisească, nici prea rapid, încât să nu ai timp să procesezi emoțiile. Și emoții sunt multe, vă garantez. Vei râde, vei plânge (poate un pic), dar mai ales vei simți căldură umană.
“Pudsey and the Thread of Hope” nu e un film revoluționar. Nu reinventează roata. Dar e un film onest, bine făcut, care își propune să te facă să te simți bine. Și reușește. Cred că e perfect pentru familii, pentru copii (mai mari de 7-8 ani, poate, pentru a înțelege mai bine mesajul), dar și pentru adulții care au nevoie de o doză de optimism. E genul de film pe care îl poți vedea într-o după-amiază ploioasă, cu o cană de ceai cald și o pătură moale.
Atmosfera e una de poveste, cu peisaje rurale idilice și personaje pitorești. Muzica completează perfect imaginea, amplificând emoțiile și creând o senzație generală de bine. E un film care te face să crezi din nou în magia lucrurilor simple și în puterea de a schimba lumea, chiar dacă numai puțin.
Știți ce? Mi-a amintit un pic de “Paddington”.