Data lansării: 2025-01-17
Regizor: Steven Soderbergh
Distribuție: Callina Liang, Lucy Liu, Chris Sullivan, Eddy Maday, West Mulholland
Rating TMDb: 6.116
Am ieșit de la “Prezență” cu un sentiment ciudat, amestecat. Nu e genul de horror care te face să sari din scaun, deși are momentele lui de tensiune palpabilă. E mai degrabă un horror psihologic, din acela care se insinuează sub piele și te lasă cu un gust amar, o neliniște persistentă chiar și după ce luminile se aprind. Mă tot gândesc la el de ore bune.
Povestea te prinde de la început, dar nu într-un mod forțat. E o construcție lentă, meticuloasă, care te introduce în viața lui Maya (Callina Liang), o tânără arhitectă care se mută într-o casă veche, cu o istorie tulbure. Casa, în sine, devine un personaj, un spațiu sufocant, încărcat de amintiri și secrete. Încep să se întâmple lucruri ciudate, fenomene inexplicabile care o fac pe Maya să-și pună la îndoială propria sănătate mintală. E un joc periculos între realitate și imaginație, iar regizorul reușește să mențină suspansul la cote înalte fără să recurgă la artificii ieftine.
Lucy Liu, în rolul unei vecine enigmatice, adaugă un plus de mister atmosferei. Nu știi niciodată dacă e un aliat sau o amenințare. Chris Sullivan, în rolul unui detectiv care investighează trecutul casei, oferă o perspectivă pragmatică, dar care, paradoxal, accentuează și mai mult stranietatea situației. Toți actorii sunt excelenți, transmițând cu subtilitate complexitatea emoțiilor personajelor lor.
Soderbergh, evident, știe ce face. E un maestru în a crea atmosferă și în a manipula așteptările publicului. Jocul cu lumina și umbra, cadrele lungi și silențioase, coloana sonoră minimalistă, dar extrem de eficientă, toate contribuie la crearea unei experiențe cinematografice intense și memorabile. E un film care te provoacă să gândești, să interpretezi, să pui cap la cap indiciile împrăștiate pe parcursul poveștii.
Nu e un film ușor. Nu e genul de horror pe care îl poți vedea cu prietenii pentru o seară de distracție. E un film care cere atenție, răbdare și o anumită deschidere către un stil narativ mai complex. E potrivit pentru cei care apreciază horror-ul psihologic, pentru cei care sunt atrași de poveștile cu fantome, dar care caută ceva mai mult decât niște sperieturi ieftine.
Ce m-a frapat cel mai mult a fost modul în care filmul explorează tema izolării. Maya se simte din ce în ce mai singură, mai vulnerabilă, prinsă într-o realitate care pare să se destrame în jurul ei. Casa devine o metaforă pentru propriile ei temeri și angoase, un spațiu în care trecutul și prezentul se contopesc într-un coșmar din care nu poate scăpa. Sentimentul ăsta de claustrofobie, de sufocare, m-a urmărit mult timp după ce am ieșit din sală. Nu e un film perfect, are și el momentele lui mai lente, mai contemplative, dar per total e o experiență cinematografică puternică și tulburătoare.
Pentru cine caută ceva similar, aș zice “The Babadook”.