Data lansării: 2007-10-18
Regizor: Uwe Boll
Distribuție: Zack Ward, Dave Foley, Chris Coppola, Jackie Tohn, J.K. Simmons
Rating TMDb: 4.6
Am văzut “Postal” acum ceva vreme, dar îmi amintesc perfect senzația aia de “WTF?!” amestecată cu un râs nervos. E un film care nu te lasă indiferent, indiferent dacă îl urăști sau îl iubești. N-are cale de mijloc.
Povestea… bine, povestea e un haos controlat. Un tip pe nume Postal Dude (Zack Ward, perfect ales, apropo) e un loser simpatic, prins într-un orășel plin de toți nebunii pământului. Are datorii, n-are job, nevasta-sa îl calcă pe nervi constant. Practic, toate merg prost. Și, ca și cum asta n-ar fi de ajuns, se trezește prins la mijloc într-o competiție absurdă pentru obținerea unui “bonus” economic oferit de primărie. A, și mai e și o sectă talibană care vrea să declanșeze un atac terorist cu jucării de pluș. Sună nebunesc, nu? Ei bine, e chiar mai nebunesc decât pare.
Uwe Boll, regizorul, e un personaj controversat, asta e clar. Dar aici, parcă a găsit formula potrivită ca să-și descarce toate frustrările. Filmul e o satiră necruțătoare, uneori șocantă, la adresa societății americane, a politicii, a religiei, a tot ce mișcă. Nu se sfiește de nimic și calcă pe nervii tuturor. E genul ăla de umor negru care te face să te simți un pic vinovat că râzi.
Nu mă așteptam la interpretări atât de bune. Zack Ward e fantastic în rolul lui Postal Dude, reușind să-l facă simpatic chiar și în momentele lui cele mai dubioase. Dave Foley, în rolul lui Uncle Dave, e absolut genial. Și J.K. Simmons, chiar dacă are un rol mic, e memorabil.
Atmosfera e una de haos generalizat, cu o violență stilizată care, paradoxal, e amuzantă. Ritmul e alert, nu te lasă să respiri. Dar, atenție, nu e un film pentru oricine. Dacă ești sensibil la scenele violente sau la umorul negru extrem, mai bine stai departe. Dar dacă vrei să vezi ceva complet ieșit din comun, ceva care să te șocheze și să te amuze în egală măsură, atunci “Postal” ar putea fi pe gustul tău. E un fel de terapie prin râs, chiar dacă uneori e un râs amar. E un film care nu se ia prea în serios, și tocmai de asta e atât de bun. E genul ăla de experiență cinematografică pe care o povestești prietenilor, cu ochii mari și zâmbetul pe buze.
Recomand “Postal” celor care au stomacul tare și nu se sperie de subiecte tabu. E un film care te provoacă să te uiți la lume dintr-o perspectivă diferită, chiar dacă e una complet dementă. Nu e un film perfect, dar e memorabil. Și, sincer, în ziua de azi, asta e mai important decât orice.
Hm… parcă îmi aduce aminte, într-un fel, de “Fear and Loathing in Las Vegas”.