Data lansării: 1984-07-16
Regizor: Wim Wenders
Distribuție: Harry Dean Stanton, Nastassja Kinski, Dean Stockwell, Hunter Carson, Aurore Clément
Rating TMDb: 8.1
Am văzut “Paris, Texas” acum câțiva ani, într-o noapte târzie, și încă mai revin la el în gând. Nu e genul de film pe care-l uiți ușor. Te bântuie, te urmărește cu melancolia lui. E ca o fotografie veche, decolorată de soare, dar plină de emoție.
Povestea, în aparență simplă, e de fapt un labirint de sentimente. Un bărbat, Travis, apare din deșert, pierdut, mut. Nu știi cine e, de unde vine, ce caută. Fratele lui, Walt, îl găsește și-l aduce acasă, unde Travis trebuie să se adapteze la o realitate pe care pare că o uitase: un fiu de șapte ani, Hunter, pe care-l crescuseră Walt și soția lui, Anne. Începe un proces lent, anevoios, de reînvățare a rolului de tată. Dar trecutul e o umbră lungă, iar Travis trebuie să-și înfrunte demonii și să răspundă la întrebarea care plutește în aer: ce s-a întâmplat cu Jane, soția lui și mama lui Hunter?
Filmările lui Robby Müller sunt absolut hipnotizante. Peisajele vaste, aride, contrastează cu interioarele banale, încărcate de așteptare. Culoarea joacă un rol esențial, de la roșul intens al indicatorului unei benzinării până la albastrul palid al cerului. Te simți transportat în acel Texas prăfuit, sufocant, dar totuși fascinant.
Harry Dean Stanton e pur și simplu fenomenal. Transmite o gamă incredibilă de emoții fără să spună aproape nimic. Mimica lui, privirea lui, gesturile lui timide spun totul. Nastassja Kinski e o apariție enigmatică, fragilă, dar puternică. Chimia dintre ei, chiar dacă e una tăcută, plină de rețineri, e palpabilă. Cred că Dean Stockwell, în rolul fratelui grijuliu, dar depășit de situație, e un element vital pentru Echilibrul emoțional al filmului. Micuțul Hunter Carson e adorabil și surprinzător de natural.
Wim Wenders construiește o atmosferă unică, un amestec de alienare și speranță. Ritmul e lent, contemplativ, dar te absoarbe complet. Nu e un film ușor, nu e un film pentru cei care caută divertisment facil. E un film care te provoacă, care te pune pe gânduri, care te face să simți. E despre pierdere, despre regăsire, despre iertare, despre șanse pierdute și despre posibilitatea de a o lua de la capăt. E despre familii destrămate și despre efortul disperat de a le reîntregi.
Nu e un film pentru toată lumea. Dacă preferi acțiunea rapidă și efectele speciale, probabil că te vei plictisi. Dar dacă ești dispus să te lași purtat de o poveste lentă, intensă, profund emoționantă, atunci “Paris, Texas” e pentru tine. E un film pentru cei care apreciază cinematografia de artă, pentru cei care caută filme cu suflet, pentru cei care nu se tem să simtă. E un film care rămâne cu tine mult timp după ce ai văzut ultima imagine.
Mă gândesc adesea la “The Straight Story”.