Data lansării: 2026-03-13
Regizor: Frank Shouldice
Distribuție: Justin Kelly, David Meagher, Noel Larkin, Paddy Glackin
Rating TMDb: 0
„Once We Were Punks” m-a lovit direct în plex, drept să spun. Nu mă așteptam la asta, sincer. Credeam că o să văd încă un documentar despre o trupă punk uitată de lume și, deși subiectul inițial pare a fi acesta, filmul reușește să spună o poveste mult mai amplă despre prietenie, deziluzie și, mai presus de toate, despre idealismul tinereții.
Nu vreau să vă stric plăcerea descoperirii, dar ideea de bază e simplă: patru prieteni, pasionați de punk, visează să schimbe lumea cu muzica lor. Înființează o trupă, se dăruiesc total, trăiesc intens. Numai că viața, știm cu toții, are alte planuri. Filmul urmărește cum visurile lor se lovesc de realitate, cum idealurile se erodează încetul cu încetul și cum, în final, fiecare dintre ei ia o altă direcție. Nu e o poveste tristă, neapărat. E mai degrabă un portret sincer și uneori dureros de maturizare.
Regizorul, Frank Shouldice, reușește să te implice emoțional în poveste. Nu e un documentar sec, plin de date și interviuri formale. E viu, e brut, e uman. Te simți ca și cum ai sta la o bere cu personajele principale și ai asculta poveștile lor. Și ce povești! De la concerte într-un pub insalubru până la dispute aprinse despre direcția trupei, filmul abordează toate aspectele vieții lor.
Justin Kelly, David Meagher, Noel Larkin și Paddy Glackin – bravo lor! Interpretările sunt incredibil de naturale. Nu ai senzația că urmărești actori, ci oameni reali care își spun povestea. Sunt carismatici, simpatici, uneori enervanți, dar întotdeauna autentici.
Mi-a plăcut teribil atmosfera. E un mix perfect de nostalgie și luciditate. Te aruncă înapoi în anii ’80, într-o scenă punk efervescentă, dar te ține cu picioarele pe pământ, amintindu-ți că realitatea nu e întotdeauna roz.
Ritmul e bun. Nu te plictisești nicio clipă. Filmul are o energie molipsitoare, care te face să te simți din nou tânăr și plin de idealuri, chiar dacă știi că, în cele din urmă, vei ajunge la fel ca personajele principale, cu visurile ușor prăfuite, dar încă vii.
Nu e un film pentru oricine. Dacă nu ești pasionat de muzică punk sau de povești despre maturizare, probabil că nu o să te atragă. Dar dacă ești cineva care a avut vreodată un vis măreț și a trebuit să facă compromisuri, atunci cu siguranță vei rezona cu „Once We Were Punks”. E un film care te pune pe gânduri, care te face să te uiți înapoi la propria viață și să te întrebi: ce s-a întâmplat cu visurile mele?
M-a dus cu gândul la un alt film, la fel de puternic în simplitatea lui: „Control”.