Data lansării: 2026-01-23
Regizor: Adrian Chiarella
Distribuție: Joe Bird, Stacy Clausen, Mia Wasikowska, Jeremy Blewitt, Ewen Leslie
Rating TMDb: 0
Am văzut „Leviticus” și încă mă mai cutremur. Nu e genul de horror care te face să sari din scaun, ci mai degrabă unul care îți înfige ghearele în subconștient și refuză să-ți mai dea drumul. E un film care te roade pe dinăuntru, te lasă cu un gust amar și cu o senzație persistentă de neliniște. Și-mi place că a reușit asta.
Povestea, aparent simplă, se transformă într-un coșmar din ce în ce mai intens. O familie se mută într-o casă veche, izolată, sperând la un nou început. Copiii, în special Joe, încep să aibă coșmaruri și să audă șoapte stranii. Inițial, părinții pun totul pe seama stresului schimbării, dar devine repede evident că ceva mult mai sinistru se ascunde în acea casă. Ceva legat de trecutul ei întunecat și de o entitate malefică ce pare ancorată în Biblie, mai precis în cartea Leviticului.
Ceea ce m-a fascinat cel mai mult la „Leviticus” este felul în care regizorul Adrian Chiarella a construit atmosfera. Nu e doar despre jump scares ieftine, ci despre o tensiune constantă, palpabilă. Fiecare scârțâit, fiecare umbră mișcătoare, fiecare privire aruncată de personaje contribuie la crearea unui sentiment de claustrofobie și de prezență amenințătoare. E genul de film pe care-l simți sub piele, un fior rece care te străbate de la început până la sfârșit.
Actorii sunt absolut fantastici. Joe Bird, în rolul băiatului bântuit, e credibil și tulburător. Stacy Clausen și Mia Wasikowska, ca mamă și mătușă, transmit perfect disperarea și teama. Jeremy Blewitt și Ewen Leslie completează tabloul unei familii dezbinate, pusă la încercare de forțe pe care nu le pot înțelege. Chiar și personajele secundare sunt bine conturate, contribuind la realismul și la profunzimea poveștii.
Filmul nu se grăbește. Ritmul e lent, deliberat, lăsând spectatorului timp să se afunde în atmosfera lugubră și să simtă groaza crescândă. Nu e un film pentru cei care caută o distracție ușoară și rapidă. E o experiență viscerală, care necesită atenție și răbdare.
„Leviticus” nu e un film pentru toată lumea. Dacă ești genul de persoană care se sperie ușor sau care nu suportă filmele horror psihologice, probabil că ar trebui să-l eviți. Dar dacă ești un fan al genului, dacă îți plac filmele care te fac să gândești și să simți, atunci „Leviticus” e un must-see. E un film care te va bântui mult timp după ce-l vei vedea. Te avertizez, însă, că s-ar putea să începi să auzi și tu șoapte prin casă.
Îmi amintește, în anumite privințe, de „Hereditary”.