Data lansării: 2026-02-01
Regizor: François-René Martin
Distribuție: Sascha Goetzel, Orchestre National des Pays de la Loire, Saskia de Ville, American Spiritual Ensemble, Quatuor Psophos
Rating TMDb: 0
Am ieșit de la “La Folle Journée de Nantes 2026 Les fleuves” cu un sentiment straniu, ca după un vis frumos și complex. Nu e un film pe care îl poți reduce la o simplă poveste, e mai degrabă o experiență senzorială, o călătorie muzicală prin istorie și emoții. Eram sceptic la început, muzică clasică ecranizată? Sună a documentar plictisitor. Dar nu e deloc așa!
Filmul te prinde de la primele acorduri și te poartă prin peisaje sonore diverse, explorând ideea de “fluviu” nu doar ca element geografic, ci ca simbol al vieții, al curgerii timpului și al conexiunilor dintre oameni. Nu spun că e o ecranizare clasică, cu o narațiune liniară. Nu, e o succesiune de momente, de interpretări muzicale magistrale, legate subtil între ele de imagini sugestive.
Sascha Goetzel, dirijând Orchestre National des Pays de la Loire, creează o atmosferă electrizantă. Efectiv simțeam energia muzicii vibrând în sală. Iar vocile din American Spiritual Ensemble îți merg direct la suflet. Nu sunt un expert în muzică clasică, dar pot să spun că interpretările sunt impecabile, pline de pasiune. Nu e vorba doar de execuție tehnică, ci de modul în care muzicienii reușesc să transmită emoția.
Regia lui François-René Martin este inteligentă, nu sufocă muzica cu artificii vizuale inutile. Imaginile completează perfect sunetul, creând o armonie vizual-sonoră care te lasă fără cuvinte. De la cadre largi care surprind măreția naturii până la prim-planuri care dezvăluie emoția interpreților, fiecare imagine are un scop bine definit.
Saskia de Ville și Quatuor Psophos aduc o notă intimă filmului, cu interpretări delicate și pline de sensibilitate. Nu sunt staruri de cinema, dar reușesc să te captiveze cu naturalețea și talentul lor. Nu te aștepta la dialoguri intense sau răsturnări de situație spectaculoase. Aici, limbajul este muzica.
E un film lent, contemplativ, care cere răbdare și deschidere. Nu e pentru cei care caută acțiune non-stop sau divertisment facil. E mai degrabă pentru cei care apreciază frumusețea artei, care sunt dispuși să se lase purtați de muzică și să reflecteze asupra sensului vieții. Mi-a amintit de momentele când ascultam viniluri vechi, lăsându-mă absorbit complet de sunet, fără să mai conteze nimic altceva.
Cred că ar putea să placă celor care se bucură de concerte simfonice, de artă vizuală experimentală sau pur și simplu celor care caută ceva diferit, o experiență cinematografică mai profundă. E genul de film care te face să te gândești la el zile întregi după ce l-ai văzut. Îți rămâne în minte, ca un ecou muzical care te însoțește pretutindeni.
Ceva similar, dar într-un alt registru, ar fi poate “Koyaanisqatsi”.