Data lansării: 2026-01-28
Regizor:
Distribuție: Isabel Hagen
Rating TMDb: 0
Am văzut recent “Isabel Hagen at the Bitter End” și, sincer, m-a luat complet prin surprindere. Nu știam exact la ce să mă aștept când am intrat în sală, dar pot să spun că am ieșit cu un zâmbet larg pe față și cu o senzație plăcută de căldură în suflet.
Filmul te aruncă direct în mijlocul vieții lui Isabel, o tânără care încearcă să-și croiască un drum în lumea comediei stand-up. Nu e un drum ușor, bineînțeles. Vedem o mulțime de momente de îndoială, de frustrare, dar și sclipiri geniale de umor și de auto-depășire. Cred că asta e una dintre marile reușite ale filmului: faptul că reușește să surprindă autentic lupta asta constantă dintre vis și realitate, dintre talent și efort.
Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost capacitatea lui Isabel Hagen de a se dezgoli de orice fel de artificiu și de a se arăta vulnerabilă în fața publicului, atât în timpul show-urilor ei, cât și în afara scenei. E un personaj imperfect, cu slăbiciuni și cu momente de criză, dar tocmai asta o face atât de credibilă și de umană. Te simți imediat conectat cu ea și cu problemele ei, chiar dacă nu ai nimic în comun cu lumea stand-up-ului.
Regia e subtilă și eficientă. Nu încearcă să atragă atenția asupra ei în sine, ci mai degrabă servește povestea și personajele. Cadrele sunt simple, dar bine gândite, iar montajul are un ritm natural, care te ține captivat de la început până la sfârșit. E un film care respiră, care are propriul lui puls.
Umărul specific al lui Isabel Hagen e inteligent și auto-ironic, dar în același timp și sensibil și empatic. Reușește să găsească umor chiar și în cele mai dificile situații, fără să cadă în cinism sau în vulgaritate. E un umor care te face să râzi, dar și să gândești, să te uiți la tine și la lumea din jur cu o perspectivă nouă.
Cred că “Isabel Hagen at the Bitter End” e un film care va rezona mai ales cu tinerii adulți, cu cei care se află la începutul drumului și care se luptă să-și găsească un loc în lume. Dar, în același timp, e un film universal, care vorbește despre teme precum prietenia, dragostea, perseverența și importanța de a fi tu însuți, indiferent de obstacolele pe care le întâmpini.
Atmosfera e una intimă, aproape confesională. Te simți ca și cum ai fi un spectator privilegiat al vieții lui Isabel, ca și cum ai fi invitat în Apartamentul ei dezordonat, la repetițiile ei pline de emoție sau în cluburile întunecoase unde își testează glumele în fața unui public mai mult sau mai puțin receptiv. E un film care te face să te simți parte a ceva mai mare, parte a unei comunități de oameni care încearcă să-și trăiască viața cu pasiune și cu curaj.
Ritmul e alert, dar nu obositor. Filmul nu se grăbește să ajungă la o concluzie, ci își ia timpul necesar pentru a explora personajele și relațiile dintre ele. Nu e un film plin de acțiune, dar nici nu e lent sau plictisitor. E un film care te invită să te relaxezi și să te lași purtat de poveste, să te bucuri de fiecare moment și de fiecare dialog.
M-am gândit mult ce alt film s-ar apropia de atmosfera asta și, deși nu e o comparație perfectă, îmi vine în minte “Frances Ha”.