Data lansării: 2026-01-30
Regizor: Tess Martin
Distribuție:
Rating TMDb: 0
Tocmai am ieșit de la proiecția filmului “How Now, House?” și încă mă simt învăluită într-o atmosferă stranie, o combinație de familiaritate caldă și un sentiment subtil de neliniște. Nu e un film pe care să-l uiți imediat, din acelea care te lovesc cu artificii vizuale și explozii sonore. Dimpotrivă, e o peliculă care te atrage încet, te învăluie și te lasă cu o mulțime de întrebări care se rostogolesc în minte mult după ce luminile se aprind în sală.
Filmul ne prezintă o familie care se mută într-o casă aparent perfectă, undeva la marginea unui orășel idilic. Totul pare desprins dintr-o reclamă la fericire domestică: gazonul verde, soarele care filtrează prin perdelele dantelate, mirosul de plăcintă proaspătă… Dar, treptat, încep să apară crăpături în această fațadă. Obiecte care se mută singure, șoapte pe care le auzi doar la marginea auzului, umbre care se preling prin colțurile încăperilor.
Ceea ce m-a fascinat cel mai mult a fost felul în care regizoarea, Tess Martin, construiește tensiunea. Nu se bazează pe jump scares sau efecte speciale exagerate. În schimb, folosește cadre lungi, unghiuri neobișnuite și o coloană sonoră minimalistă, dar extrem de eficientă, pentru a crea o atmosferă de suspans palpabilă. Practic, te face să simți că ceva nu e în regulă, chiar și atunci când nu vezi nimic concret.
Actorii sunt absolut geniali. Nu o să-i enumăr aici, dar fiecare dintre ei reușește să transmită emoții complexe doar cu o privire, o grimasă, un gest. Simți că te uiți la o familie adevărată, cu toate micile tensiuni, secrete și afecțiunea discretă care le leagă. Transformarea lor, pe măsură ce casa începe să-i afecteze, este incredibil de subtilă și, tocmai de aceea, atât de puternică.
“How Now, House?” nu este un film ușor. Nu oferă răspunsuri simple și nici nu te ia de mână pentru a te ghida prin labirintul său de simboluri și metafore. Te lasă pe tine să tragi propriile concluzii, să interpretezi evenimentele și să te confrunți cu propriile frici și angoase. Cred că e un film care va rezona în special cu cei care apreciază dramele psihologice, misterele cu substrat profund și poveștile care te fac să te gândești la ele zile întregi după ce le-ai văzut. Nu e un film pentru cei care caută o distracție ușoară sau un final fericit.
Eu una, l-am găsit absolut captivant și provocator. M-a făcut să mă întreb ce înseamnă cu adevărat “acasă” și cum trecutul ne poate bântui, chiar și în locurile pe care le considerăm sigure.
Dacă v-a plăcut “The Babadook”, s-ar putea să vă placă și acesta.