Data lansării: 2026-01-15
Regizor: Louis Obioha
Distribuție: Emely Cartagena, Cecille Colón, Michelle Cortés, Sebastián Medina, Javier Reyes
Rating TMDb: 0
Tocmai am terminat de văzut “Hermanita” și simt nevoia să scriu despre el cât mai repede, pentru că m-a lăsat cu un nod în stomac și o mulțime de gânduri. Nu e un film ușor, dar e genul ăla de experiență cinematografică pe care o rumegi zile întregi după ce ai ieșit din sală (sau ai închis laptopul, depinde unde îl vezi).
“Hermanita” înseamnă, simplu, “surioară”, și numele ăsta simplu ascunde o poveste complexă, brutală chiar, despre legăturile de sânge și greutățile vieții. E vorba despre o fată, Emely Cartagena o interpretează senzațional, care trebuie să aibă grijă de sora ei mai mică, într-un mediu crunt, plin de violență și lipsuri. Nu vreau să intru în detalii despre ce se întâmplă, pentru că ar strica surpriza, dar să știți că e un carusel de emoții, de la speranță la disperare, de la tandrețe la furie.
Ceea ce m-a impresionat cel mai mult e atmosfera filmului. Louis Obioha a reușit să creeze un univers vizual și sonor care te absoarbe complet. E un mediu claustrofobic, sufocant, dar în același timp plin de o anumită frumusețe crudă. Secvențele de acțiune sunt realizate impecabil, nu sunt gratuite, ci servesc narativului, amplificând tensiunea și dramatismul. E genul de film în care simți fiecare lovitură, fiecare lacrimă, fiecare moment de panică.
Nu e un film pentru toată lumea. Dacă ești sensibil la violență sau dacă preferi filmele cu happy end-uri ușurele, poate nu e pentru tine. Dar dacă ești dispus să te lași purtat într-o călătorie emoțională intensă, dacă apreciezi un cinema care nu se sfiește să abordeze teme dificile, atunci “Hermanita” e o alegere excelentă. Te va pune pe gânduri despre ce înseamnă familia, despre responsabilitate, despre supraviețuire, despre sacrificiu.
Regizorul nu forțează nota, nu încearcă să te manipuleze emoțional, ci lasă povestea să se desfășoare natural, cu propriul ei ritm. Iar actorii, toți, nu doar Emely Cartagena, sunt absolut credibili în rolurile lor. Cecille Colón, Michelle Cortés, Sebastián Medina, Javier Reyes, toți contribuie la crearea acestei lumi complexe și tulburătoare. Nu sunt nume mari, dar sunt actori talentați, care se dedică total personajelor lor.
Ritmul filmului e bine dozat. Sunt momente de acțiune pură, alternând cu scene mai contemplative, în care urmărim evoluția personajelor și dinamica dintre ele. Nu te plictisești niciun moment, dar nici nu te simți copleșit de prea multă informație. E un echilibru fin între poveste, acțiune și emoție.
E un film care explorează zona gri a moralității. Nu există personaje perfecte, nici bune, nici rele. Toți sunt puși în situații dificile, care îi obligă să ia decizii grele, cu consecințe grave. Nu e un film care oferă răspunsuri ușoare, ci care te provoacă să te gândești tu însuți la ce ai fi făcut în locul lor.
M-a dus cu gândul la “Sin Nombre”.