Data lansării: 2025-12-30
Regizor: Jack Stauber
Distribuție:
Rating TMDb: 5
Am ieșit de la “Goodbye, Mr. Schizo” cu un sentiment straniu, ca și cum aș fi visat o melodie. Știți senzația aia, când te trezești cu un refren obsesiv în cap și nu știi de unde vine? Ei bine, filmul ăsta e un vis febril pus pe peliculă, un carusel amețitor de animație și muzică ce te aruncă într-o lume complet ieșită din comun.
Povestea? E ca o spirală. Îl urmărește pe, ei bine, pe domnul Schizo, un personaj enigmatic, greu de definit, care pornește într-o călătorie interioară, presărată cu obstacole bizare și întâlniri cu figuri la fel de ciudate. Nu e un film cu o narațiune clasică, cu un erou clar definit și un antagonist evident. Mai degrabă, e o explorare a stărilor emoționale, a conflictelor interne, totul învăluit într-o atmosferă onirică. Te prinde, te trage în adâncurile sale și te lasă să te descurci. Nu e confortabil, dar e incredibil de captivant.
Stilul vizual al lui Jack Stauber e imediat recognoscibil și absolut hipnotic. Animația e simplistă, dar plină de detalii care te fac să zâmbești amar. E o combinație între un desen animat pentru copii, deformat și corupt de o sensibilitate dark, și un videoclip muzical experimental. E ceva ce n-am mai văzut. Muzica, compusă tot de Stauber, e o componentă vitală. Melodiile sunt ciudate, catchy, ușor disonante, dar reușesc cumva să creeze o stare de spirit perfectă pentru fiecare scenă. Versurile sunt criptice, dar încărcate de emoție. Nu înțelegi exact ce vor să spună, dar le simți.
Distribuția vocală e… perfectă. Nu e nevoie de nume mari sau de interpretări complexe. Vocile sunt doar un alt instrument în orchestrația bizară a lui Stauber. Contribuie la crearea atmosferei stranii, uneori amenințătoare, alteori incredibil de tristă.
“Goodbye, Mr. Schizo” nu e pentru oricine. Dacă te aștepți la un film animat clasic, cu o poveste liniară și personaje ușor de înțeles, s-ar putea să fii dezamăgit. Dar dacă ești deschis la ceva diferit, ceva experimental, ceva care te provoacă și te face să te simți inconfortabil, atunci s-ar putea să-l adori. E un film care rămâne cu tine mult timp după ce se termină, un ecou straniu care reverberează în mintea ta. E genul de experiență cinematografică pe care o savurezi, dar pe care nu o poți explica pe deplin. E un film despre sănătate mentală, despre lupta cu demonii interiori, despre acceptare, dar mai presus de toate, e un film despre speranță. Chiar și în cele mai întunecate colțuri ale minții, există o lumină.
Nu e un film ușor de recomandat, dar dacă ți-a plăcut “The Wall”, s-ar putea să găsești ceva interesant aici.