Data lansării: 1996-03-29
Regizor: Bernardo Bertolucci
Distribuție: Liv Tyler, Sinéad Cusack, Jeremy Irons, Jason Flemyng, Joseph Fiennes
Rating TMDb: 6.689
“Frumusețea furată”… Ah, filmul ăsta! Îmi amintesc prima dată când l-am văzut. Eram adolescentă, probabil cam de vârsta lui Liv Tyler în film, și m-a lovit ca un trăsnet. M-a făcut să visez la Toscana, la soare, la secrete și la o vară care schimbă tot. Și, mai presus de toate, m-a făcut să mă gândesc la maturizare.
Povestea, la prima vedere, e simplă. O tânără americană, Lucy, se întoarce în Italia, într-o vilă superbă unde a petrecut multe vacanțe în copilărie, după moartea mamei sale. Are două motive: să-și găsească tatăl biologic, pe care mama ei i l-a dezvăluit într-un jurnal, și să-și piardă virginitatea. Pare naiv, poate chiar un pic clișeic, dar Bertolucci transformă totul într-o poezie vizuală.
Vila e populată de o gașcă pestriță de artiști și intelectuali excentrici, prieteni ai familiei. Un loc al amintirilor, al conversațiilor interminabile sub cerul înstelat, al micilor drame și secrete bine păstrate. Atmosfera e greu de descris, e un amestec de nostalgie, senzualitate și un fel de melancolie dulce-amară. E ca o pictură impresionistă care prinde viață.
Liv Tyler e absolut superbă. Are o inocență și o fragilitate care te captivează instantaneu. O urmărești cum se transformă, cum înflorește sub soarele italian, cum începe să descopere cine e cu adevărat. Jeremy Irons, cu stoicismul și privirea lui pătrunzătoare, e perfect în rolul scriitorului bolnav care o observă pe Lucy cu un interes enigmatic.
Bertolucci știe cum să creeze tensiune. Nu e vorba de acțiune alertă, ci de o tensiune interioară, de emoții mocnite sub suprafață. Ritmul e deliberat, contemplativ, te lasă să te pierzi în peisaje, în muzică, în tăcerile pline de înțeles. E un film pe care nu-l poți urmări în timp ce faci altceva. Trebuie să te abandonezi, să te lași purtat de val.
Nu e un film pentru toată lumea, asta e clar. Dacă vrei acțiune și suspans, te vei plictisi. Dar dacă ești în căutarea unei experiențe cinematografice mai profunde, mai intime, dacă te atrag poveștile despre maturizare, secrete de familie și frumusețea simplă a vieții, atunci “Frumusețea furată” ar putea fi pe gustul tău. E un film care te lasă cu un sentiment de nostalgie, de dorință după ceva ce poate nici n-ai avut vreodată.
Mă gândesc că are un aer similar cu “Chemarea iubirii”.