Data lansării: 2026-02-13
Regizor: Harley Storie
Distribuție: Hannah Helmer, Sophia Bossio, Kaitlyn Porter, Kayla Loesche, Caleb Swor
Rating TMDb: 10
Tocmai am ieșit de la cinema și încă simt un nod în gât. M-am lăsat complet purtată de povestea din “Feigning Tennis”. Nu mă așteptam să mă impresioneze atât de tare, sincer. Trailerul mi se păruse simpatic, o comedie romantică ușurică, dar filmul are o profunzime neașteptată.
Practic, ne introduce în viețile a trei prietene, jucătoare de tenis amatoare, care se confruntă cu problemele tipice ale vârstei – carieră, dragoste, prietenie. Hannah Helmer, Sophia Bossio și Kaitlyn Porter au o chimie incredibilă pe ecran, le vezi că se cunosc bine, iar naturalețea lor te face să te simți ca și cum ai spiona o conversație reală între prietene. Asta m-a prins imediat.
Filmul pendulează constant între umor și momente de o sensibilitate rară. Râzi cu lacrimi la unele scene, iar în altele simți cum te apasă o tristețe surdă. Nu e genul de comedie care te lovește cu glume la fiecare secundă. Umorul e mai subtil, izvorăște din situații, din replici spuse pe un ton ironic, din gesturi mici care trădează emoții complexe.
Regia lui Harley Storie mi s-a părut foarte inteligentă. Nu forțează nicio emoție, lasă actorii să respire, le oferă spațiu să-și construiască personajele. Și Caleb Swor are un rol important, e acel element masculin care dă un echilibru poveștii, fără a o domina. E un tip normal, cu defecte și calități, nu vreun prinț pe cal alb.
M-a impresionat modul în care filmul abordează tema competiției. Nu doar competiția sportivă, evident, ci competiția care există între prieteni, competiția pentru succes, pentru atenție, pentru dragoste. Și cum aceste competiții ne pot afecta relațiile, ne pot schimba pe noi ca oameni. E un film despre maturizare, despre acceptarea de sine, despre importanța de a avea oameni apropiați în viața ta.
Am simțit o anumită nostalgie uitându-mă la “Feigning Tennis”. Nostalgia acelei perioade din viață când te simți invincibil, dar în același timp ești extrem de vulnerabil. Când crezi că știi totul, dar de fapt nu știi nimic. Când prietenia pare suficientă, dar simți și nevoia de a te defini ca individ.
Cred că “Feigning Tennis” va atrage în special publicul tânăr, dar sunt convinsă că și cei mai în vârstă se vor regăsi în anumite aspecte ale poveștii. Dacă ești genul de persoană care apreciază filmele inteligente, emoționante, dar fără a fi siropos, atunci ar trebui să-i acorzi o șansă. Dacă te-a impresionat vreodată “Frances Ha”, s-ar putea să-ți placă și acesta.