Data lansării: 2026-01-08
Regizor: Edward Pigois
Distribuție: Elvis Presley, Arthur Crudup, Horace Logan, Ed Sullivan, Big Mama Thornton
Rating TMDb: 0
Am ieșit din sala de cinema cu un fior pe șira spinării, și nu exagerez deloc. „Elvis: A Life in Music” nu e doar un documentar despre Rege, e o poartă către sufletul lui. Mărturisesc, eram sceptic. Câte filme am mai văzut despre Elvis? Credeam că știam totul, că nimic nu mă mai poate surprinde. Ei bine, m-am înșelat amarnic.
Filmul nu se axează pe scandaluri sau pe latura tabloidă, deși atinge și acele aspecte. Mai degrabă, explorează cu o delicatețe uluitoare formarea artistului, influențele care l-au modelat, lupta lui constantă pentru a-și găsi propria voce într-o lume care voia să-l pună într-o cutie. Mi-a plăcut enorm cum au reușit să integreze filmări rare, interviuri inedite și mărturii ale unor oameni care i-au fost cu adevărat apropiați. Simți că ești acolo, în Memphis, în mijlocul anilor ’50, când Elvis incendia scenele cu energia lui pură.
Arthur Crudup, Horace Logan, Ed Sullivan, Big Mama Thornton… numele astea nu sunt doar niște referințe. Modul în care sunt țesute poveștile lor în narativă oferă un context esențial pentru a înțelege fenomenul Elvis. Nu sunt doar simple apariții, ci piese importante dintr-un puzzle complex. Mai ales segmentul dedicat influenței muzicii gospel și blues asupra stilului său m-a fascinat. Acolo am înțeles cu adevărat de unde venea acea forță magnetică, acea vibrație unică pe care o transmitea.
Edward Pigois, regizorul, a făcut o treabă remarcabilă. Nu e un simplu biograf, ci un portret intim, fără a fi intruziv. A reușit să surprindă fragilitatea din spatele imaginii de superstar, vulnerabilitatea unui om care a trăit sub o presiune imensă. Montajul este absolut senzațional, alternând momente explozive de pe scenă cu scene intime, pline de emoție.
Atmosfera filmului este una nostalgică, dar nu într-un mod siropos. E o nostalgie autentică, generată de dorul de o epocă în care muzica avea o altă greutate, o altă putere. Ritmul este alert, dar nu te lasă să te simți copleșit. E ca un rollercoaster emoțional, cu urcușuri euforice și coborâșuri melancolice.
Nu e un film pentru cei care caută senzaționalul ieftin. E un film pentru cei care iubesc muzica, pentru cei care vor să înțeleagă mai bine fenomenul Elvis, pentru cei care sunt dispuși să se lase purtați într-o călătorie emoționantă. Cred că ar fi pe placul oricui e pasionat de istoria rock’n’roll-ului și de poveștile umane puternice. Te face să reflectezi la prețul succesului, la presiunile societății și la lupta constantă pentru a rămâne fidel propriilor valori.
Când am ieșit din cinema, am simțit nevoia să reascult toată discografia lui Elvis. Nu-l mai auzeam la fel. Acum înțelegeam mai bine fiecare notă, fiecare vers, fiecare zâmbet.
Apropo de alte filme, mi-a adus aminte puțin de “Walk the Line”.