Data lansării: 2026-01-15
Regizor: Luke Angus
Distribuție: Luke Angus, Astrid Way
Rating TMDb: 0
Am văzut aseară un film care mi-a rămas serios în minte. Se numește “drunkumentary” și, deși titlul ar putea sugera o comedie uşurică despre beţii, e mult mai mult de atât. E un cocktail amar-dulce de dramă, umor negru și o sinceritate cruntă care te lovește fix în plex.
Îmi vine greu să-l încadrez. Sigur, e catalogat ca documentar, dar nu e genul acela plictisitor cu voce over și grafice. E mult mai intim, mai visceral. E ca și cum ai sta la o masă cu Luke Angus, regizorul și unul dintre protagoniști, și-ți povestește cu patos și autoironie despre viața lui, despre luptele cu dependența, despre pierderi și, paradoxal, despre găsirea unei oarecare speranțe în toată mizeria asta.
Povestea, în esență, e despre căderea și încercarea de a te ridica. Luke nu se ferește să arate latura lui cea mai vulnerabilă, cea mai distrusă. Îl vezi consumând, îl auzi vorbind incoerent, îl simți disperat. Dar printre toate astea, strălucește o inteligență sclipitoare și o dorință puternică de a schimba ceva. E un personaj complex, contradictoriu, dar incredibil de uman.
Astrid Way, celălalt nume important din distribuție, aduce un echilibru necesar. Rolul ei nu e neapărat unul ușor, dar reușește să redea o empatie reală, o înțelegere dincolo de cuvinte. Interacțiunea dintre cei doi e electrică, plină de tensiune, dar și de afecțiune. Chimia lor funcționează perfect, adăugând o dimensiune emoțională puternică filmului.
Ceea ce m-a impresionat cel mai mult e modul în care “drunkumentary” reușește să evite moralizarea. Nu e un film care te predică despre pericolele alcoolului sau ale dependenței. E mult mai subtil. Te lasă pe tine să tragi concluziile, te pune față în față cu realitatea dură a unei vieți consumate de vicii, dar și cu posibilitatea unei răscumpărări.
Ritmul filmului e poate puțin lent, dar cred că e intenționat. Îți lasă timp să procesezi informația, să te conectezi cu personajele, să simți emoțiile lor. Atmosfera e una apăsătoare, uneori chiar sufocantă, dar și plină de momente de umor negru care te fac să te simți inconfortabil și, în același timp, să râzi în hohote.
Nu e un film pentru toată lumea. Dacă ești genul de persoană care preferă producții comerciale, cu happy-end-uri și mesaje pozitive, s-ar putea să te simți dezamăgit. “drunkumentary” e mai degrabă pentru cei care apreciază filmele care te pun pe gânduri, care te provoacă, care te scot din zona de confort. E un film care te rămâne mult timp sub piele, care te bântuie și, într-un mod ciudat, te inspiră.
Mi-a amintit un pic de “Leaving Las Vegas”.