Data lansării: 2026-01-14
Regizor: Rocco Lacivita
Distribuție: Lillyana Martinez, Rocco Lacivita
Rating TMDb: 10
Am văzut recent „Crosswire” și încă mă simt ușor… dezorientat. Nu într-un sens negativ, ci mai degrabă ca după un vis foarte viu, din care te trezești brusc și simți că nu te poți ancora complet în realitate. Filmul te aruncă direct în mijlocul acțiunii, fără prea multe explicații, ceea ce inițial m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva am ratat începutul. Dar asta face parte din farmecul său, cred.
Povestea urmărește o tânără, interpretată de Lillyana Martinez, care se trezește într-un loc ciudat, un fel de laborator abandonat sau poate o închisoare uitată de lume. Nu știe cine e, de ce e acolo, sau cine e vocea aia care îi vorbește printr-un interfon ruginit. Panica e evidentă, și transpusă excelent de Martinez, dar încet-încet începe să-și pună cap la cap frânturi de amintiri și să înțeleagă că e prinsă într-un experiment sinistru.
Ceea ce mi-a plăcut enorm la „Crosswire” e atmosfera apăsătoare. Regizorul, Rocco Lacivita, reușește să creeze un spațiu claustrofobic, sufocant, chiar și când cadrul se lărgește. Lumina e întotdeauna slabă, umbrele sunt lungi și amenințătoare, iar sunetul, de la scârțâitul metalului până la ecoul pașilor pe coridoarele pustii, contribuie la senzația constantă de pericol iminent. E un film care te face să stai pe marginea scaunului, gata să tresari la fiecare zgomot.
Pe măsură ce protagonista își croiește drum prin labirintul de coridoare și camere ascunse, descoperă indicii despre trecutul ei și despre experimentul la care a fost supusă. Aici intervine partea de thriller psihologic, una foarte bine realizată, după părerea mea. Filmul nu se bazează pe jump scares ieftine, ci pe tensiune, pe suspansul creat de incertitudine și de descoperirile graduale.
Lacivita, pe lângă regie, are și un rol în film, un rol misterios și ambiguu, care te face să te întrebi dacă e un aliat sau un inamic. E o interpretare subtilă, cu nuanțe, care lasă loc de interpretări. Iar asta e un lucru bun. Nu totul e explicat mura-n gura, ceea ce te invită să te gândești la film și după ce se termină.
„Crosswire” nu e un film pentru toată lumea. E un horror psihologic mai mult decât un slasher sângeros. E lent pe alocuri, dar nu într-un mod plictisitor, ci mai degrabă într-un mod care îți permite să te scufunzi în atmosfera sumbră și să simți angoasa personajului principal. Dacă ești genul de persoană căreia îi plac filmele care te pun pe gânduri, care explorează latura întunecată a psihicului uman și care nu se tem să lase întrebări fără răspuns, atunci „Crosswire” ar putea să fie pe gustul tău.
Nu cred că e un film pe care îl vei uita prea curând. Te va bântui cu siguranță pentru o vreme. M-a dus cu gândul la „Cube”.