Data lansării: 2026-01-25
Regizor: Albert Oehlen
Distribuție: Sean O’Brien, Sam Riley, Nichole Galicia
Rating TMDb: 0
Am văzut de curând „Cezanne on Art” și încă mă gândesc la el. Nu e un film pe care-l uiți ușor, vă spun sincer. M-a prins într-un fel straniu, ca o pânză proaspăt întinsă care așteaptă să fie pictată. N-am să vă spun despre ce e vorba exact – urăsc spoilerele! – dar pot să vă spun că explorează o latură mai puțin convențională a geniului lui Cezanne. Nu e biografia clasică, nu-l vedem pe Cezanne pictând mereu în aer liber. Mai degrabă, e o radiografie a frământărilor lui interioare, a luptei cu proprii demoni și a obsesiei pentru a descompune și recompune realitatea pe pânză.
Mărturisesc, nu sunt un expert în Cezanne. Știu câteva tablouri celebre, cam asta e tot. Dar filmul nu cere asta. Nu trebuie să fii cunoscător ca să fii absorbit de atmosfera lui. E o atmosferă densă, uneori apăsătoare, alteori surprinzător de luminoasă, ca o dimineață de toamnă într-o livadă. Regizorul Albert Oehlen a creat o lume vizuală hipnotică, unde culorile și umbrele vorbesc mai mult decât cuvintele. Mi-a plăcut mult cum a abordat povestea, fără să cadă în melodramă ieftină sau în idealizări inutile. A fost curajos, a mers pe o muchie de cuțit și, după părerea mea, a reușit.
Sean O’Brien, în rolul lui Cezanne, e pur și simplu electrizant. Nu e o imitație, e o interpretare viscerală, profundă. Nu-l vezi pe actor, îl vezi pe Cezanne, cu toate slăbiciunile și genialitatea lui. La fel de bun este și Sam Riley, într-un rol care, inițial, pare minor, dar care se dovedește esențial pentru a înțelege evoluția personajului principal. Nichole Galicia aduce o notă de mister și senzualitate, creând un contrast interesant cu austera lume a pictorului.
Filmul are un ritm lent, contemplativ. Nu e pentru cei care caută acțiune non-stop și efecte speciale. E pentru cei care apreciază un cinema mai cerebral, mai intim, care te invită la reflecție. Uneori, am simțit că e ca o pictură în mișcare, cu cadre atent construite și o coloană sonoră subtilă, dar extrem de eficientă. M-a emoționat, m-a provocat, m-a făcut să mă gândesc la artă și la sacrificiile pe care le fac artiștii pentru a-și împlini viziunea.
Am văzut comentarii care spun că e un film pretențios. Poate că e, dar nu e pretențios în sensul negativ al cuvântului. E pretențios pentru că cere de la spectator o anumită deschidere, o dorință de a se lăsa purtat de emoții și idei. Dacă sunteți dispuși să-i oferiți asta, veți fi recompensați cu o experiență cinematografică memorabilă. Cred că ar fi pe gustul celor care apreciază filmele biografice atipice, care se concentrează mai mult pe interiorul personajului decât pe evenimentele exterioare. E un film pentru cinefili, pentru cei care caută ceva mai mult decât divertisment pur. E o incursiune în sufletul unui artist, o călătorie fascinantă în lumea creației.
M-a dus cu gândul la „Mr. Turner”.