Data lansării: 2003-04-11
Regizor: Uwe Boll
Distribuție: Jonathan Cherry, Tyron Leitso, Clint Howard, Ona Grauer, Sonya Salomaa
Rating TMDb: 3.129
Am revăzut recent “Casa morților” și, sincer, încă nu știu ce să cred. Știți filmele alea care te fac să te întrebi dacă regizorul a fost serios sau a vrut doar să vadă cât de departe poate merge cu absurdul? Ei bine, acesta e fix așa.
Povestea e simplă: un grup de tineri petrecăreți ajung pe o insulă pentru un rave, dar descoperă că, surpriză, insula e plină de zombi. Nimic nou sub soare, nu? Doar că zombii ăștia sunt de-a dreptul agresivi, iar tinerii noștri nu sunt tocmai pregătiți pentru un atac apocaliptic. Mai degrabă sunt pregătiți pentru dans și alcool, ceea ce, evident, nu-i ajută prea mult.
Ce urmează e un amestec nebunesc de scene de luptă exagerate, dialoguri… speciale și mult sânge. Foarte mult sânge. Nu e genul de film la care te uiți pentru o poveste profundă sau personaje complexe. E genul de film la care te uiți când vrei să-ți deconectezi creierul și să te amuzi de cât de ridicol poate fi totul.
Sincer, nu pot spune că actorii au avut materialul cu care să lucreze. Dar Jonathan Cherry și Tyron Leitso se descurcă onorabil cu rolurile lor de tocilari care se transformă în eroi improbabili. Iar Clint Howard… ei bine, Clint Howard e întotdeauna o prezență memorabilă, chiar și într-un rol minor.
Regia lui Uwe Boll… e Uwe Boll. Dacă știi ce înseamnă asta, știi la ce să te aștepți. Dacă nu știi, imaginează-ți un stil haotic, rapid, cu multe cadre apropiate și editare agresivă. E ca și cum ai viziona un joc video prost făcut, dar asta face parte din farmecul (sau lipsa lui) al filmului.
Atmosfera e… ciudată. Pe de o parte, ai scenele de petrecere, cu muzică Techno și lumini stroboscopice. Pe de altă parte, ai scenele de groază, cu zombi care urlă și oameni care sunt sfâșiați în bucăți. Cele două nu se combină întotdeauna foarte bine, dar cumva funcționează. Filmul are un ritm alert, nu te lasă să te plictisești prea mult. Chiar și atunci când nu se întâmplă nimic interesant, tot e ceva pe ecran care să-ți atragă atenția.
Nu e un film perfect, nici pe departe. E plin de clișee, are efecte speciale ieftine și logica e adesea lăsată deoparte. Dar are și un farmec aparte, o lipsă de pretenții care îl face surprinzător de distractiv. Dacă ești genul de persoană care se bucură de filme horror de categoria B, cu mult umor negru și violență exagerată, atunci “Casa morților” e pentru tine. Dacă ești genul de persoană care caută filme sofisticate și inteligente, mai bine stai departe.
E un fel de guilty pleasure. Știi că nu e bun, dar tot te bucuri de el. E ca și cum ai mânca junk food: știi că nu e sănătos, dar e gustos. Și uneori, asta e tot ce contează.
Dacă v-a plăcut “Casa morților”, s-ar putea să vă placă și *Resident Evil*.