Data lansării: 2026-01-28
Regizor: Maiara Walsh
Distribuție: Maiara Walsh, Mark Hapka, Cameron Cowperthwaite, Maya Stojan
Rating TMDb: 0
Am avut ocazia să văd recent “Bight”, un film care, sincer, m-a ținut cu sufletul la gură. Nu e genul de producție care te lasă indiferent, te prinde în mrejele sale și te plimbă printr-o paletă largă de emoții. E un cocktail amar, dar savuros, de dramă și thriller psihologic.
Povestea, pe scurt (pentru că nu vreau să vă stric plăcerea descoperirii), urmărește un grup de prieteni care se reunesc într-un cadru idilic, aparent liniștit. Însă, sub suprafața perfectă a reuniunii, încep să iasă la iveală secrete întunecate, tensiuni mocnite și traume nevindecate. Fiecare personaj pare să ascundă ceva, iar atmosfera devine din ce în ce mai sufocantă pe măsură ce evenimentele escaladează. Nu vă așteptați la artificii ieftine sau răsturnări de situație previzibile. “Bight” construiește suspansul gradual, prin dialoguri tăioase, priviri încărcate de subînțelesuri și o muzică ambientală care îți dă fiori.
Ceea ce m-a impresionat cu adevărat este modul în care regizoarea Maiara Walsh reușește să creeze o atmosferă tensionată, claustrofobică, chiar și în spații deschise. M-am simțit ca și cum aș fi fost acolo, alături de personaje, simțind neliniștea și paranoia care le macină. Nu cred că e o coincidență faptul că Walsh joacă și unul dintre rolurile principale – se vede că are o înțelegere profundă a viziunii sale și reușește să o transmită cu o naturalețe dezarmantă. Ceilalți actori, Mark Hapka, Cameron Cowperthwaite și Maya Stojan, completează perfect tabloul, dând viață unor personaje complexe, cu nuanțe gri, greu de etichetat drept “bune” sau “rele”.
Filmul nu oferă răspunsuri ușoare. Nu e o poveste cu un erou clar și un antagonist demn de dispreț. Mai degrabă, explorează complexitatea naturii umane, capacitatea noastră de a face rău celor pe care îi iubim și consecințele devastatoare ale alegerilor noastre. E o oglindă a propriilor noastre frici și insecurități, un reminder că sub aparențe se pot ascunde abisuri întunecate.
Ritmul e lent, deliberat, lăsând spectatorului timp să absoarbă fiecare detaliu, fiecare emoție. Poate că nu e un film pentru cei care caută doar divertisment pur și simplu. E o experiență intensă, care te solicită emoțional și te pune pe gânduri mult timp după ce se termină genericul. Cred că ar rezona mai ales cu cei care apreciază dramele psihologice cu substrat, filmele care te fac să te simți inconfortabil, dar în cel mai bun sens posibil.
Dacă sunteți curioși, ați putea să-i dați o șansă. Nu știu dacă o să vă placă la fel de mult ca mie, dar cu siguranță nu o să-l uitați ușor. M-a dus cu gândul la “Coherence”.