Data lansării: 2026-03-20
Regizor: Valérie Pelet
Distribuție:
Rating TMDb: 0
Am văzut „Béni’s Noise” acum câteva zile și încă mă gândesc la el. Știam că Valérie Pelet are un stil aparte, dar de data asta a reușit să mă surprindă complet. Nu e genul de film pe care îl uiți imediat după ce ai ieșit din sală, dimpotrivă, rămâne cu tine și te face să rumegi fel de fel de gânduri.
Filmul ne introduce în viața lui Béni, un tip aparent obișnuit, dar măcinat de un zgomot interior care îi distorsionează realitatea. Nu e un zgomot fizic, ci unul mental, un amestec ciudat de anxietate, amintiri traumatizante și coșmaruri pe care nu le poate opri. Și modul în care Pelet a ales să ne arate acest zgomot e genial. Nu e o explicație simplă, nu e o voce narativă care să ne spună ce se întâmplă. E mai degrabă o suită de scene fragmentate, uneori halucinante, care ne aruncă direct în mintea lui Béni.
Mărturisesc că, în primele minute, am fost un pic confuz. Nu știam încotro mă îndrept. Dar apoi, pe măsură ce povestea avansa și înțelegeam mai bine contextul, am început să mă conectez emoțional cu Béni. Mă simțeam prins în capcana lui, sufocat de propriii demoni. E un personaj complex, cu multe straturi, și e imposibil să nu empatizezi cu el, chiar și atunci când ia decizii discutabile. Actorul care îl interpretează este pur și simplu fenomenal. Nu îi știu numele, dar reușește să transmită toată fragilitatea și disperarea personajului printr-o simplă privire.
„Béni’s Noise” nu e un film ușor de digerat. Nu e genul de popcorn movie pe care îl vezi ca să te relaxezi după o Zi grea. E un film care te provoacă, care te face să te gândești la propriile tale zgomote interioare, la propriile frici și angoase. E un film despre sănătate mentală, dar nu într-un mod didactic sau moralizator. E mai degrabă o explorare viscerală a complexității minții umane.
Atmosfera filmului e apăsătoare, sufocantă. Pelet folosește foarte bine lumina și sunetul pentru a crea o senzație de claustrofobie mentală. Ritmul e lent, deliberat, ceea ce poate frustra pe unii spectatori. Dar cred că e o alegere conștientă, menită să ne transpună în starea de Spirit a lui Béni, unde timpul pare să se dilate și fiecare moment devine o Eternitate.
E un film pentru cinefili, pentru cei care apreciază cinematografia experimentală și poveștile care nu se sfiesc să abordeze subiecte dificile. Nu îl recomand celor care caută divertisment pur și simplu sau celor care sunt sensibili la imagini puternice. E un film care te poate marca, dar, în același timp, te poate face să te simți mai puțin singur în lupta ta cu propriii demoni.
Mi-a adus aminte, într-un fel, de „Mr. Nobody”.