Data lansării: 2026-01-09
Regizor: Steve Dabal
Distribuție: Bill Disselhorst
Rating TMDb: 0
Tocmai am ieșit de la “Italian Wannabe” și încă simt gustul dulce-amar al comediei care se întrepătrunde cu dramele vieții cotidiene. E un film care te face să râzi, dar și să te gândești la propriile tale aspirații și la felul în care realitatea le poate pune piedici.
Bill Disselhorst e pur și simplu genial. Joacă rolul unui tip obișnuit, cu un job banal și cu o viață aparent lipsită de sare și piper, dar care visează la o viață boemă, plină de soare și paste delicioase, undeva în Toscana. E fascinat de cultura italiană și încearcă, cu un entuziasm uneori naiv, să o integreze în viața sa cenușie. Învață italiană, gătește rețete complicate și încearcă să își convingă prietenii că este, cumva, un italian ascuns. Dar evident, lucrurile nu merg niciodată conform planului.
Filmul explorează frustrările sale, momentele de stângăcie absolut delicioase și eforturile lui disperate de a se reinventa. Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost umanitatea personajului. Nu e perfect, nu e un erou, e doar un om care încearcă să își găsească fericirea și un sens în viață. Și, sincer, cine nu se poate regăsi măcar puțin în asta?
Regia lui Steve Dabal e subtilă și inteligentă. Nu forțează niciodată nota, ci lasă povestea să se desfășoare în ritmul ei firesc. Scenele sunt bine construite, dialogurile sunt credibile și umorul e fin, fără a cădea în vulgaritate. M-a captivat felul în care a reușit să creeze o atmosferă caldă și familiară, chiar și în momentele mai tensionate.
Ce m-a atras cu adevărat la “Italian Wannabe” a fost Echilibrul perfect dintre comedie și dramă. Nu e o comedie pură, care să te facă să râzi în hohote, dar nici o dramă apăsătoare, care să te lase cu un gust amar. E un film care te amuză, te emoționează și te face să reflectezi.
Cred că se potrivește perfect celor care apreciază filmele cu personaje complexe, cu povești simple, dar spuse cu multă sensibilitate. E un film pentru cei care iubesc Italia, dar și pentru cei care se simt, uneori, pierduți în propria viață și caută o cale de a se reinventa. E pentru cei care cred că nu e niciodată prea târziu să îți urmezi visele, chiar dacă acestea par, la prima vedere, imposibile.
Atmosfera e, cum spuneam, caldă și primitoare. Muzica e superbă, cu influențe italienești, bineînțeles, și contribuie la crearea unei stări de spirit relaxată și optimistă. Chiar dacă personajul principal se confruntă cu dificultăți, filmul te lasă cu un sentiment plăcut, cu o senzație de speranță.
Nu e un film pentru cei care caută acțiune sau efecte speciale spectaculoase. E un film despre oameni, despre emoții, despre visuri și despre felul în care ne raportăm la noi înșine și la lumea din jur. E un film mic, dar cu un impact emoțional puternic. E genul de film care rămâne cu tine mult timp după ce ai ieșit din sala de cinema. M-a dus cu gândul la “Chef”.