Data lansării: 2025-12-21
Regizor: Jay Newman
Distribuție: Jay Newman
Rating TMDb: 0
Tocmai am ieșit de la proiecția filmului „The Things We Carry Home” și încă simt un nod în gât. Nu e genul de film pe care-l uiți imediat ce se aprind luminile în sală. E un documentar, genul care te face să te gândești la alegerile tale, la relațiile cu cei dragi, la ce înseamnă, de fapt, să fii acasă.
Subiectul pare simplu la prima vedere: Jay Newman, regizorul, pornește într-o călătorie personală, încercând să înțeleagă mai bine moștenirea familiei sale. Nu e vorba de castele și averi, ci de amintiri, de povești tăcute, de bagajul emoțional pe care-l purtăm cu toții, chiar și fără să ne dăm seama. Călătoria asta devine, inevitabil, și o călătorie interioară, o confruntare cu propriile temeri și regrete.
Ceea ce m-a impresionat cel mai mult e sinceritatea debordantă. Nu e nimic regizat, nimic forțat. Simți că ești acolo, alături de Jay, în timp ce dezgroapă vechi fotografii, ascultă înregistrări audio prăfuite și vorbește cu membrii familiei. Vezi ridurile adânci de pe chipurile lor, auzi oftatul greu din spatele cuvintelor și simți emoția brută, nefiltrată. E ca și cum ai fi invitat la o masă de familie, una la care se discută lucruri importante, lucruri care dor, dar care trebuie spuse.
Felul în care Newman alege să spună povestea e magistral. Nu e un documentar clasic, cu voce over și explicații didactice. E mai degrabă o colecție de momente, de impresii, de fragmente de conversații, care se împletesc într-un puzzle emoțional complex. Ritmul e lent, contemplativ, dându-ți timp să absorbi fiecare detaliu, să simți fiecare nuanță.
Nu știu cum a reușit, dar Newman se dezbracă de orice urmă de ego. Se expune vulnerabil, fără să se teamă să arate părțile mai puțin plăcute ale poveștii sale. Nu e vorba de autocompătimire sau de exhibiționism, ci de o nevoie sinceră de a înțelege, de a se conecta cu trecutul său. Și, prin asta, reușește să se conecteze cu publicul. M-am simțit implicat, am empatizat cu el, am început să mă gândesc la propria mea familie, la propriile mele povești.
E un film pentru cei care sunt dispuși să se confrunte cu emoții puternice, pentru cei care cred că trecutul ne influențează prezentul, pentru cei care caută sens în lucrurile simple. Nu e pentru cei care vor o evadare ușoară, o comedie sau un film de acțiune. E un film care cere atenție, care cere implicare, care cere un strop de curaj.
Recomand „The Things We Carry Home” celor care au apreciat „Stories We Tell”.