Data lansării: 2026-01-09
Regizor: Jayden Litkie
Distribuție: Phila Zulu, Dean Vosloo, Ethan Butler, Skye Martin, Siphesihle Ndlovu
Rating TMDb: 0
Am văzut “The Last Take” acum câteva seri și încă mă mai bântuie. Nu e genul de film pe care-l uiți imediat după ce se termină genericul. E genul ăla care se furișează în subconștient și te face să te mai uiți o dată peste umăr când stingi lumina.
Povestea, la prima vedere, pare destul de simplă. Un grup de cineaști amatori, plini de entuziasm și idei mărețe, se aventurează să filmeze un horror într-o locație izolată, cu o istorie sângeroasă. Sună familiar, nu? Ei bine, aici intervine talentul lui Jayden Litkie. Nu e vorba doar de cliché-uri horror refolosite, ci de felul în care construiește tensiunea, cum introduce elemente subtile care-ți dau fiori pe șira spinării fără să te bombardeze cu jump scares ieftine.
Filmul explorează, de fapt, până unde sunt dispuși să meargă acești tineri pentru a obține “acea” captură perfectă, acea secvență care le va aduce faima. Obsesia lor crește treptat, iar linia dintre realitate și ficțiune începe să se estompeze. Atmosfera devine din ce în ce mai apăsătoare, iar locația, cu aerul ei sinistru, pare să prindă viață. Nu e doar un decor, ci un personaj în sine, care respiră un aer rece și amenințător.
Phila Zulu, Dean Vosloo, Ethan Butler și Skye Martin sunt absolut convingători în rolurile lor. Nu e vorba de interpretări pompoase, ci de o naturalețe tulburătoare care te face să simți că urmărești oameni reali, nu actori. Fiecare dintre ei are propriile secrete și demoni, iar felul în care interacționează sub presiunea crescândă a producției e fascinant. Siphesihle Ndlovu, deși are un rol mai mic, are o prezență magnetică, adăugând un plus de mister și ambiguitate.
Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost ambiguitatea. Filmul nu-ți oferă răspunsuri facile, nu-ți explică totul cu lux de amănunte. Te lasă pe tine să tragi propriile concluzii, să interpretezi evenimentele, să te întrebi ce e real și ce e doar o proiecție a minții lor, afectată de stres și de ambiții nebunești.
Ritmul este excelent gestionat. Primele minute sunt mai lente, introduc personajele și atmosfera, iar apoi, treptat, tensiunea crește, până la un punct culminant absolut terifiant. Nu e un film pentru cei care caută senzații tari imediate. E un film care se construiește încet, care te învăluie treptat într-o stare de anxietate și disconfort.
“The Last Take” nu este pentru toată lumea. Dacă te aștepți la un slasher clasic, cu litri de sânge și monștri care sar din întuneric, vei fi dezamăgit. E un film mai cerebral, mai subtil, care explorează latura întunecată a naturii umane, obsesia, ambiția și prețul pe care suntem dispuși să-l plătim pentru a ne atinge scopurile. E un film care te face să te gândești la limitele artei și la consecințele depășirii lor. E un film care rămâne cu tine mult timp după ce se termină.
M-a dus puțin cu gândul la “Blair Witch Project”, dar într-o manieră mult mai sofisticată.