Data lansării: 2025-12-13
Regizor: simon bennett
Distribuție: Mark Keds, Ben Harding, Morgan Nicholls, Cass Browne
Rating TMDb: 0
Senseless Things: Live at Shepherd’s Bush Empire!… Unde să încep? Îmi amintesc perfect momentul în care am văzut trailerul – un amestec nebunesc de imagini de arhivă, fragmente de interviuri și, bineînțeles, bucăți din concert. Deja simțeam un nod în gât, o emoție amestecată de nostalgie și anticipație. E genul acela de sentiment pe care îl ai când revii la un loc drag după mulți ani, știind că nimic nu mai e exact ca înainte.
Ce m-a frapat imediat e că nu e doar un simplu documentar despre un concert. E mai mult decât atât, e o călătorie emoțională. Regia lui Simon Bennett reuşeşte să capteze perfect nu doar energia de pe scenă, ci şi chimia dintre membrii trupei, istoria lor zbuciumată, suișurile și coborâșurile. Simți că ești acolo, în mijlocul mulțimii, trăind fiecare acord, fiecare vers.
Filmările concertului sunt electrizante. Mark Keds, cu carisma lui debordantă, te prinde din prima secundă. Vezi pasiunea lui Ben Harding pentru chitară, ritmul nebunesc impus de Cass Browne la tobe, energia contagioasă a lui Morgan Nicholls la bas. Nu e vorba doar de virtuozitate tehnică, ci de bucuria pură de a cânta împreună, de a comunica prin muzică.
Dar dincolo de muzică, filmul explorează relațiile dintre ei. Vezi frustrările, certurile, dar și legăturile profunde care îi țin împreună. Interviurile sunt sincere, fără filtre. Vorbesc despre succes, despre eșec, despre presiunea de a fi mereu la înălțime. Și despre cum au reușit să se reinventeze, să rămână relevanți după atâția ani.
Apropo de asta, mi se pare că filmul funcționează pe mai multe niveluri. Dacă ești fan Senseless Things, o să retrăiești momente unice, o să descoperi detalii pe care nu le știai. Dar chiar dacă nu-i cunoști, o să fii cucerit de povestea lor, de energia lor, de umanitatea lor.
Ritmul e perfect dozat. Alternarea între imagini din concert, interviuri și secvențe de arhivă te ține cu sufletul la gură. Nu e un film lent, contemplativ, dar nici un rollercoaster fără sens. Are un fir narativ bine definit, un crescendo emoțional care culminează cu apoteoza finală.
Un lucru care m-a impresionat e felul în care filmul reușește să evoce o anumită atmosferă, un anumit spirit al unei epoci. Simți că ești transportat înapoi în anii ’90, în perioada de glorie a muzicii alternative. Nu e doar nostalgie, e o celebrare a unei culturi, a unui mod de a gândi.
E un film perfect pentru fanii muzicii rock, punk, alternative. Dar cred că poate fi apreciat și de cei care nu sunt neapărat familiarizați cu acest gen. E o poveste despre prietenie, despre pasiune, despre perseverență. E o poveste despre viață, cu bune și cu rele.
M-a făcut să mă gândesc la „Dig!”.