Data lansării: 2026-01-01
Regizor: Thisen Umagiliya
Distribuție: Hajarah Faleel, Theruni Indrapala
Rating TMDb: 0
Am văzut “Besties” acum câteva zile și încă mă gândesc la el. Știți sentimentul acela când un film nu te lasă, se cuibărește undeva profund și revii mereu cu gândul la anumite scene sau replici? Ei bine, asta a făcut “Besties”.
Povestea e simplă, cel puțin la suprafață. Două prietene, Hajarah și Theruni, cresc împreună, trec prin toate etapele vieții, de la joaca inocentă la problemele complexe ale maturității. Dar, undeva pe parcurs, legătura lor se erodează. Apar secrete, invidii, neînțelegeri. Nu e ceva spectaculos sau melodramatic, ci mai degrabă o acumulare subtilă de tensiuni care, în cele din urmă, explodează.
Ceea ce m-a impresionat cel mai mult e cât de autentic se simte totul. E ca și cum ai privi pe gaura cheii în viețile unor oameni reali. Nu sunt eroi sau personaje perfecte, ci oameni cu defecte, cu slăbiciuni, cu momente de egoism. Greșesc, iartă, iubesc, urăsc – exact ca noi.
Hajarah Faleel și Theruni Indrapala sunt pur și simplu excepționale. Nu interpretează, ci devin personajele. Le simți emoțiile, trăirile, te identifici cu ele chiar și atunci când nu ești de acord cu alegerile lor. Regizorul Thisen Umagiliya a reușit să creeze o atmosferă intimă, aproape claustrofobă, care te absoarbe complet.
Nu e un film pentru cei care caută acțiune sau efecte speciale. E o dramă psihologică lentă, contemplativă, care necesită răbdare și atenție. Dar, dacă ești dispus să te lași purtat de poveste, vei fi răsplătit cu o experiență emoțională puternică. Nu e un film ușor. Te confruntă cu întrebări dificile despre prietenie, despre loialitate, despre compromis. Te face să te gândești la propriile relații, la propriile alegeri.
M-am trezit de multe ori întrebându-mă: “Ce aș fi făcut eu în locul lor?”. Și nu e o întrebare cu un răspuns simplu. Cred că “Besties” e un film pentru cei care apreciază complexitatea umană, pentru cei care sunt dispuși să exploreze zonele gri ale emoțiilor, pentru cei care nu se tem de introspecție. Nu e un film pe care să-l vezi doar o dată și să-l uiți. E un film care rămâne cu tine, care te provoacă, care te face să crești. Ritmul e destul de lent, dar tocmai asta îi permite să dezvăluie nuanțe subtile și să aprofundeze portretele personajelor. Muzica, discretă și sugestivă, completează perfect atmosfera.
Mi-a amintit, într-un fel, de “Manchester by the Sea”.