Data lansării: 2026-03-26
Regizor: Dan Alexander Newton
Distribuție: Anastasiia Purhina, Rudy Idres
Rating TMDb: 0
Tocmai am ieșit de la o proiecție a filmului “Hi” și încă sunt puțin tulburat. Nu într-un sens neplăcut, ci într-unul care te face să rumegi, să te gândești la ce ai văzut și să-ți pună întrebări. Știți senzația aia?
Filmul te aruncă direct în mijlocul unei atmosfere apăsătoare, claustrofobică, chiar dacă, paradoxal, acțiunea se desfășoară în mare parte în spații deschise. E o tensiune continuă, surdă, care macină personajele și, inevitabil, se transferă și asupra spectatorului.
“Hi” nu e un film ușor, nu te ia de mână și-ți explică totul. Te lasă să te pierzi în labirintul emoțiilor personajelor, să interpretezi gesturile, tăcerile, privirile. E un film despre comunicare, sau mai bine zis, despre lipsa ei. Despre cum ne ascundem în spatele unor măști, de frica vulnerabilității.
Povestea urmărește doi oameni, interpretați cu o sensibilitate rară de Anastasiia Purhina și Rudy Idres, care se întâlnesc într-un context neobișnuit. Nu vă spun mai multe, pentru că farmecul filmului stă tocmai în descoperirea treptată a legăturilor dintre ei, a traumelor ascunse, a dorinței disperate de conexiune.
Regia lui Dan Alexander Newton este subtilă, dar extrem de eficientă. Nu forțează nota, nu apelează la artificii ieftine. Lasă povestea să se desfășoare organic, concentrându-se pe emoțiile brute ale personajelor. Cadrele sunt atent construite, fiecare imagine pare să spună o poveste în sine.
Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost autenticitatea filmului. Nu simți nicio clipă că urmărești o ficțiune. Ai senzația că spionezi, fără să vrei, o bucată de viață reală, crudă și imperfectă. Nu e un film care să te binedispună, dar e un film care te atinge profund.
Ritmul este lent, contemplativ, dar nu plictisitor. Te lasă să absorbi fiecare detaliu, să simți greutatea tăcerilor, să înțelegi complexitatea emoțiilor. E un film care cere răbdare și atenție, dar care te recompensează din plin.
Cred că “Hi” este un film potrivit pentru cei care apreciază dramele psihologice intense, filmele care te pun pe gânduri, care explorează complexitatea relațiilor umane. Nu e un film pentru cei care caută divertisment facil sau rezolvări simple.
E un film despre cicatrici invizibile, despre cum ne purtăm bagajele emoționale, despre cum ne împiedicăm singuri să ne conectăm cu ceilalți. E un film despre speranță, chiar și în cele mai întunecate momente. E un film despre nevoia disperată de a fi văzut și înțeles.
M-a dus cu gândul la “Her”.