Data lansării: 2026-03-12
Regizor: Alyse Walsh
Distribuție:
Rating TMDb: 0
Tocmai am ieșit de la proiecția documentarului „Baby/Girls” și încă mă simt răvășită. Nu mă așteptam să mă afecteze atât de profund. Subiectul e unul delicat, urmărește viețile câtorva adolescente care devin mame și modul în care se adaptează la această nouă realitate, una care le-a fost impusă parcă prea brusc. Nu e o poveste despre vinovăție sau despre greșeli, ci despre maturizare forțată, despre sacrificii și despre o dragoste maternă care se naște în ciuda tuturor obstacolelor.
Alyse Walsh a reușit o regie extrem de sensibilă, fără a cădea în melodramatic sau senzaționalism. A ales unghiuri delicate, a lăsat fetele să vorbească, să se exprime liber, fără a le judeca sau a le impune vreo narațiune. Suntem martori ai momentelor lor de vulnerabilitate, dar și ai tăriei lor neașteptate. Cum se descurcă cu școala, cu părinții, cu partenerii, cum învață să schimbe scutece și să ofere afecțiune unui nou-născut când ele însele sunt încă niște copii?
Mi-a plăcut enorm că filmul nu oferă răspunsuri ușoare sau soluții miraculoase. Nu e o poveste cu happy-end garantat, ci o oglindă a realității, cu bune și cu rele. E un film despre reziliență, despre puterea de a te reinventa și de a găsi frumusețe chiar și în mijlocul haosului. M-a impresionat în mod deosebit relația dintre ele și propriile mame, un fir fragil, dar esențial, care le leagă și le ajută să supraviețuiască. Uneori se ceartă, alteori se susțin reciproc, dar înțelegi că, în fond, se iubesc enorm.
Fetele, interpretate cu o naturalețe dezarmantă, sunt extraordinare. Nu par actrițe, ci personaje rupte din viața reală, cu emoții autentice și reacții spontane. Le simți frica, nesiguranța, dar și determinarea de a face tot ce pot mai bine pentru copiii lor. M-a emoționat privirea lor, uneori inocentă, alteori matură, dar întotdeauna plină de speranță.
Ritmul filmului e unul lent, contemplativ, care te lasă să te scufunzi în atmosfera intimă a poveștilor lor. Muzica e discretă, dar eficientă, amplificând emoțiile fără a deveni intruzivă. Fotografia e superbă, cu cadre largi care surprind frumusețea locurilor în care trăiesc fetele, dar și cu prim-planuri intense care ne dezvăluie fragilitatea lor.
E un film care te pune pe gânduri, care te face să te întrebi ce ai fi făcut tu în locul lor, care te provoacă să privești lumea cu alți ochi. Nu e un film ușor, dar e unul necesar, care merită văzut și discutat. Cred că ar fi extrem de relevant pentru adolescenți, pentru părinți, pentru profesori, pentru oricine e interesat de condiția umană.
Dacă v-a plăcut “Capernaum”, cred că veți aprecia și „Baby/Girls”.