Data lansării: 1999-10-04
Regizor: Kevin Smith
Distribuție: Ben Affleck, Matt Damon, Linda Fiorentino, Salma Hayek Pinault, Jason Lee
Rating TMDb: 6.923
Dogma… ah, Dogma! Unde mai găsești o comedie fantasy atât de obraznică și, totuși, paradoxal, atât de profundă? Îmi amintesc și acum prima dată când l-am văzut. Eram adolescent și probabil n-am înțeles jumătate din subtilitățile teologice aruncate-n glumă, dar mi-a plăcut la nebunie. Acum, după ani de zile, îl revăd cu alți ochi și apreciez și mai mult geniul lui Kevin Smith.
Povestea, în esență, e simplă: doi îngeri căzuți, Bartleby (Ben Affleck) și Loki (Matt Damon), au găsit o portiță prin care să se întoarcă în Rai. Problema? Dacă reușesc, existența însăși este pusă sub semnul întrebării, pentru că încalcă dogma divină. Și, bineînțeles, pe urmele lor este trimisă Bethany (Linda Fiorentino), o femeie care lucrează într-o clinică de avorturi și care, fără voia ei, devine ultima speranță a umanității.
Sună nebunesc, nu? Și chiar este. Dar nebunia asta este una controlată, o nebunie cu un scop precis. Smith nu se sfiește să pună întrebări dificile despre credință, despre religie, despre interpretările pe care le dăm Scripturilor. O face, însă, cu mult umor și auto-ironie, transformând totul într-o satiră acidă, dar niciodată lipsită de respect. Mă refer la respectul sincer, nu la cel ipocrit afișat de majoritatea producțiilor de acest gen.
Ce mi se pare extraordinar la Dogma este faptul că reușește să te facă să râzi în hohote, chiar și în timp ce te pune pe gânduri. Nu e un film pe care să-l uiți imediat după ce-l vezi. Te mai bântuie ideile lui, te mai întorci la anumite scene, te mai întrebi ce a vrut Smith să spună cu adevărat.
E greu să vorbești despre interpretări fără să intri în spoilere, dar pot spune că Affleck și Damon sunt absolut fantastici în rolurile îngerilor rebeli. Chimia dintre ei este palpabilă, iar replicile lor sunt memorabile. Fiorentino este credibilă în rolul femeii necredincioase care se trezește aruncată într-o misiune imposibilă. Dar, sincer, toți actorii sunt la înălțime, de la Alan Rickman (vocea lui Dumnezeu) până la Salma Hayek Pinault (care interpretează o muză dezamăgită).
Ritmul filmului este alert, plin de dialoguri inteligente și secvențe de acțiune neașteptate. Nu te plictisești nicio clipă. Iar atmosfera, un amestec de sacru și profan, de grotesc și sublim, este absolut captivantă.
Dogma nu este un film pentru toată lumea. Dacă ești o persoană foarte sensibilă la subiecte religioase sau dacă nu agreezi umorul negru și satiric, probabil că nu o să-l apreciezi. Dar dacă ești deschis la idei noi, dacă îți place să râzi de absurdul vieții și dacă nu te temi să pui întrebări dificile, atunci Dogma s-ar putea să devină unul dintre filmele tale preferate. E un film care te provoacă, care te amuză și care, în cele din urmă, te face să te simți mai uman.
Mi-a adus aminte, cumva, de Life of Brian.