Data lansării: 1976-03-18
Regizor: Nicolas Roeg
Distribuție: David Bowie, Rip Torn, Candy Clark, Tony Mascia, Buck Henry
Rating TMDb: 6.4
Am revăzut de curând “Bărbatul care a căzut pe Pământ” și, sincer, încă mă bântuie. E un film care se insinuează sub piele, nu te lasă indiferent. Nu e genul de SF cu lasere și explozii, ci mai degrabă o meditație tristă, uneori chiar sfâșietoare, despre alienare, corupție și prețul adaptării.
Imaginează-ți un extraterestru care aterizează pe Pământ, nu pentru a ne invada, ci pentru a-și salva planeta natal, aflată pe moarte. Thomas Jerome Newton, interpretat magistral de David Bowie (parcă rolul a fost scris special pentru el!), e un personaj enigmatic, fragil, cu o privire care pare să străbată infinitul. El încearcă să strângă fonduri pentru a construi o navă spațială, folosind tehnologii avansate pe care le vinde în secret. Dar, pe măsură ce se integrează în societatea noastră, e corupt de lăcomie, de alcool și de relații distructive. E o cădere lentă, inevitabilă, care te lasă cu un gust amar.
Nicolas Roeg, regizorul, creează o atmosferă onirică, uneori halucinantă. Imaginile sunt fragmentate, simbolice, muzica e stranie și hipnotică. Nu e un film ușor de urmărit, e adevărat. Ritmul e lent, contemplativ, și te obligă să te implici activ în interpretare. Nu-ți dă răspunsuri facile, ci te pune în fața unor întrebări dificile despre natura umană, despre progres și despre ceea ce înseamnă să fii “acasă”.
E impresionant cum filmul reușește să transmită sentimentul de alienare al lui Newton. El e un străin într-o lume străină, incapabil să înțeleagă logica (sau lipsa ei) a comportamentului uman. Relațiile lui cu Mary-Lou (Candy Clark), o femeie simplă, dar plină de bunătate, și cu profesorul Nathan Bryce (Rip Torn), un om de știință excentric și cinic, sunt tulburătoare și complexe. Nu e vorba doar de atracție fizică, ci de o căutare disperată a conexiunii, a unei forme de înțelegere într-o lume care pare să se dezintegreze.
Cred că “Bărbatul care a căzut pe Pământ” e un film pentru cei care apreciază SF-ul cerebral, care nu se tem de ambiguitate și care sunt dispuși să se lase purtați de o experiență cinematografică atipică. Nu e un film pentru toată lumea, e clar. Dacă preferi acțiunea rapidă și efectele speciale spectaculoase, probabil că te vei plictisi. Dar dacă ești în căutarea unui film care să te provoace, care să te facă să gândești și care să te urmărească mult timp după ce ai terminat de vizionat, atunci dă-i o șansă. Vei descoperi o operă de artă complexă și profundă.
Îmi amintește de “Stalker”.