Data lansării: 2026-02-14
Regizor: Mina Simendić
Distribuție: Mina Simendić
Rating TMDb: 0
Tocmai am ieșit de la proiecția documentarului „This Desirable Device” și încă simt un nod în gât. Mă așteptam la ceva cerebral, poate chiar uscat, având în vedere subiectul abordat: dependența de tehnologie și impactul acesteia asupra relațiilor umane. Dar am primit o lovitură emoțională incredibilă.
Ce m-a frapat cel mai mult e autenticitatea. Nu e un documentar clasic, plin de date și statistici recitate monoton. E o explorare intimă, o radiografie a sufletului uman într-o eră digitală care ne promite conectivitate, dar adesea ne lasă mai singuri ca niciodată.
Regizoarea, Mina Simendić, e și protagonistă, ceea ce adaugă o dimensiune personală și curajoasă filmului. Nu se ascunde după o lentilă impersonală, ci se expune vulnerabilă, cu toate dilemele și contradicțiile ei. O vezi luptând cu propriul atașament față de telefon, încercând să înțeleagă de ce e atât de greu să te deconectezi, să fii prezent în momentul de față.
Filmul te trage de mânecă, te obligă să te uiți în oglindă și să te întrebi: oare cât timp din viața mea îl petrec cu ochii lipiți de un ecran? Oare cât de mult am pierdut din cauza asta?
Povestea se construiește treptat, prin secvențe scurte, uneori fragmentare, care reflectă modul în care funcționează mintea noastră în era informației. Nu e o narativă liniară, cu un început, un mijloc și un sfârșit clar delimitate. E mai degrabă o mozaic, un puzzle ale cărui piese se așează încet, dar sigur, conturând un tablou complex și tulburător.
Mina Simendić nu ne oferă răspunsuri facile. Nu ne spune că tehnologia e rea și că ar trebui să renunțăm la ea. Dimpotrivă, recunoaște beneficiile pe care le aduce în viețile noastre. Dar ne invită să fim mai conștienți, să ne raportăm la ea cu mai multă moderație, să nu ne lăsăm absorbiți complet de mirajul virtual.
E un film intens, uneori dureros, dar în același timp profund uman. Nu e pentru cei care caută divertisment facil sau soluții simple. E pentru cei care sunt dispuși să își pună întrebări dificile, să își examineze propriile obiceiuri și să se confrunte cu realitatea complexă a lumii în care trăim. E pentru cei care simt că ceva nu e în regulă cu modul în care ne raportăm la tehnologie, dar nu știu exact ce.
Mi-a plăcut foarte mult cum a reușit să evite tonul moralizator. Nu te simți judecat, ci înțeles. E ca o conversație sinceră cu un prieten care trece prin aceleași dificultăți ca și tine. Și asta e, cred eu, una dintre cele mai mari calități ale acestui documentar: capacitatea de a crea o conexiune profundă cu spectatorul.
Am simțit un amestec de tristețe, melancolie, dar și speranță. Speranță că putem găsi un echilibru, că putem folosi tehnologia în beneficiul nostru, fără a ne pierde pe noi înșine în proces.
A fost o experiență cinematografică memorabilă, care m-a făcut să mă gândesc mult după ce s-au aprins luminile în sală. E genul de film care rămâne cu tine, care te bântuie frumos, care te îndeamnă la reflecție.
Dacă ar fi să-l compar cu ceva, mi-ar veni în minte „The Social Dilemma”.