Data lansării: 2026-01-28
Regizor: Ellicya Naidoo
Distribuție: Ellicya Naidoo
Rating TMDb: 0
Tocmai am terminat de văzut “Routine” și, sincer, încă mă învârt puțin în jurul lui. Nu e genul de film pe care-l uiți imediat după ce ai ieșit din sală, dimpotrivă. Te urmărește, te face să rumegi, să te întrebi. Și asta, zic eu, e un semn bun.
Povestea urmărește o Zi din viața unei femei aparent obișnuite. Nu spun mai multe despre ce face sau cine e, pentru că o parte din farmecul filmului stă în a descoperi treptat aceste detalii, în a te lăsa purtat de ritmul ei. La început, ai senzația că nu se întâmplă nimic spectaculos. O rutină, exact cum sugerează și titlul. Cafea, drumul spre serviciu, discuții banale cu colegii. Dar, pe măsură ce ziua avansează, începi să simți o tensiune subtilă, o neliniște care se strecoară printre crăpăturile acestei normalități.
Naidoo, atât în rolul de regizor cât și în cel de protagonistă, reușește să creeze o atmosferă hipnotică. Camera o urmărește insistent, aproape obsesiv, surprinzând fiecare gest, fiecare privire, fiecare mică ezitare. Jocul ei e impecabil. Nu e vorba de explozii emoționale sau discursuri patetice, ci de o interiorizare profundă, de o capacitate de a transmite emoții complexe prin simpla prezență. Simți că o cunoști, că o înțelegi, chiar dacă nu-ți spune nimic explicit.
Filmul nu are un fir narativ liniar, clasic. E mai degrabă o suită de momente, de fragmente de viață, care se împletesc și se completează reciproc. Uneori, te simți dezorientat, pierdut într-un labirint de semnificații ascunse. Dar, cred că asta e intenția. “Routine” nu-ți oferă răspunsuri ușoare, ci te provoacă să-ți pui propriile întrebări, să interpretezi, să te implici activ în procesul de vizionare.
Ritmul e lent, contemplativ. Poate că unii spectatori îl vor găsi plictisitor, prea cerebral. Dar, pentru mine, această lentoare a fost esențială pentru a intra în starea de spirit a personajului, pentru a simți greutatea rutinei, angoasa existențială care o macină. E un film care cere răbdare, atenție, disponibilitate emoțională. Nu e genul de producție pe care o poți vedea în timp ce te uiți pe telefon sau vorbești cu prietenii. Are nevoie de liniște, de concentrare, de o anumită stare de spirit.
Aș spune că “Routine” se adresează unui public mai matur, mai sofisticat, care apreciază filmele cu substrat, cu simboluri, cu interpretări multiple. Nu e un film de divertisment pur, ci mai degrabă o experiență introspectivă, o meditație asupra sensului vieții, asupra alienării, asupra dificultății de a te conecta cu ceilalți. Dacă te atrag filmele psihologice, cu personaje complexe și atmosfere sumbre, atunci “Routine” ar putea fi pe gustul tău. E un film care rămâne cu tine, care te face să gândești, care te provoacă să te uiți mai atent la propria ta rutină.
Mi-a amintit, într-un fel, de “Lost in Translation”.