Data lansării: 2026-01-23
Regizor: Sam Green
Distribuție:
Rating TMDb: 0
Am văzut ceva special zilele trecute: “The Oldest Person in the World”. Un documentar care te prinde pe nesimțite, fără să-ți dai seama când au trecut cele aproape două ore. Inițial, eram sceptic. Un film despre o persoană foarte, foarte bătrână? Sună a ceva plictisitor, poate chiar morbid. Dar m-am lăsat convins de un prieten care are gusturi similare cu ale mele în materie de cinema. Și bine am făcut!
Nu e doar o biografie uscată sau o simplă relatare a longevității. E o explorare a memoriei, a timpului care trece implacabil, dar și a modului în care ne raportăm la istorie. Filmul urmărește viața (sau mai bine zis, rămășițele vieții) unei femei despre care se presupune că e cea mai bătrână de pe planetă. O găsim într-un azil de bătrâni, aproape căzută în uitare, dar cu licăriri de amintiri care ies la iveală din când în când.
Regizorul, Sam Green, nu încearcă să ne manipuleze emoțional. Nu forțează nota. Dimpotrivă, abordează subiectul cu o sensibilitate rară, lăsând spectatorului spațiu să proceseze informațiile și să tragă propriile concluzii. E un stil minimalist, dar extrem de eficient. Te face să te simți un observator privilegiat al unui mister pe cale să se destrame.
Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost felul în care filmul jonglează cu incertitudinea. Nu știm cu siguranță dacă femeia e chiar cea mai bătrână din lume. Nu știm nici dacă amintirile ei sunt reale sau doar fragmente distorsionate de timp. Dar tocmai această ambiguitate îl face atât de fascinant. Ne obligă să ne confruntăm cu limitele cunoașterii, cu fragilitatea vieții și cu relativitatea adevărului.
Nu e un film ușor. E lent, contemplativ, uneori chiar trist. Dar e un trist frumos, un trist care te face să te gândești la lucrurile importante. E genul de film pe care îl digeri greu, dar care rămâne cu tine mult timp după ce se termină. Nu e pentru oricine. Dacă ești genul de persoană care are nevoie de acțiune non-stop și efecte speciale spectaculoase, probabil că te vei plictisi repede. Dar dacă apreciezi documentarele inteligente, care pun întrebări dificile și care te lasă cu un sentiment de melancolie dulce-amăruie, atunci “The Oldest Person in the World” e pentru tine.
E un film despre bătrânețe, dar e și despre tinerețe. Despre pierdere, dar și despre regăsire. Despre uitare, dar și despre amintire. E despre noi toți, de fapt, despre felul în care ne trăim viețile și despre modul în care ne pregătim să le lăsăm în urmă. Are un aer… intim, parcă te-ar lua de mână și te-ar conduce printr-un labirint al amintirilor. Sigur, nu e un carusel de senzații tari, dar te asigur că nu vei uita curând chipul brăzdat de riduri al protagonistei. Și nici privirea ei, pierdută undeva departe, într-un trecut care devine din ce în ce mai neclar.
Cred că “The Oldest Person in the World” ar rezona cu cei care au apreciat “The Gleaners and I”.