Data lansării: 2026-02-16
Regizor: Rocco Shapiro
Distribuție: Samantha Clifford, Warren Steele, CJ Swank
Rating TMDb: 0
“Confessions” a aterizat direct în playlist-ul meu cu filme preferate. Nu știu dacă e felul în care te prinde de la primele secvențe sau cum te ține cu sufletul la gură până aproape de final, dar ceva în filmul ăsta m-a făcut să uit de tot ce e în jur.
Povestea e simplă, aparent. Un grup de oameni se trezesc prinși într-o situație… delicată. Nu pot să vă spun mai multe, nu vreau să vă stric plăcerea de a descoperi singuri cum se complică totul. Dar e un labirint de secrete, minciuni și, da, confesiuni neașteptate. Ceea ce începe ca o comedie neagră, cu replici tăioase și situații ridicole, se transformă treptat într-un thriller psihologic care te face să te întrebi dacă mai poți avea încredere în cineva.
Samantha Clifford, Warren Steele și CJ Swank sunt absolut geniali. Chimia dintre ei e palpabilă, te fac să simți fiecare emoție, fiecare ezitare, fiecare moment de disperare sau, dimpotrivă, de triumf. Samantha, în special, are o prezență magnetică, te hipnotizează cu fiecare gest, cu fiecare privire. Nu poți să-ți iei ochii de ea. Warren aduce un echilibru perfect, cu umorul lui subtil și cu vulnerabilitatea pe care o ascunde sub o mască de cinism. Iar CJ… CJ e factorul de nebunie de care avea nevoie filmul. Fără el, ar fi fost doar o comedie neagră simpatică. Cu el, devine un coșmar amuzant.
Rocco Shapiro a făcut o treabă excelentă la regie. A știut să dozeze perfect suspansul, umorul și drama. Nu cade în clişee, nu încearcă să te manipuleze cu efecte speciale sau cu scene șocante. Mizează pe subtilitate, pe emoție, pe jocul actorilor. Și reușește de minune. Am apreciat în mod deosebit felul în care folosește muzica. Coloana sonoră nu e intruzivă, ci completează perfect atmosfera, accentuând momentele de tensiune sau de melancolie.
Atmosfera e… stranie. E un amestec bizar de confort și disconfort, de familiar și necunoscut. Te simți ca într-un vis, dar un vis din care nu vrei să te trezești, oricât de ciudat ar fi. Ritmul e alert, dar nu te sufocă. Ai timp să respiri, să analizezi, să te gândești la ce se întâmplă. Și, inevitabil, să te pui în locul personajelor și să te întrebi: “Eu ce aș face?”.
“Confessions” nu e un film pentru toată lumea. Dacă preferi filmele cu happy end-uri garantate sau cu morala bine definită, probabil că nu o să-ți placă. E un film care te provoacă, care te pune pe gânduri, care te lasă cu un gust amar-dulce la final. E pentru cei care apreciază umorul negru, suspansul psihologic și interpretările actoricești de excepție. E pentru cei care nu se tem să se confrunte cu propriile lor… confesiuni.
Mi-a adus aminte, într-un fel, de “Knives Out”.