Data lansării: 2026-02-27
Regizor: Isa Willinger
Distribuție: Virginie Despentes, Céline Sciamma, Alice Diop, Ana Lily Amirpour, Catherine Breillat
Rating TMDb: 0
Am ieșit din sala de cinema cu un nod în gât și un milion de gânduri clocotindu-mi în minte. “No Mercy” e genul acela de documentar care te lovește direct în plex, te lasă fără suflare și te obligă să te uiți la realitatea crudă din fața ta, fără să-ți ofere vreo plasă de siguranță. Nu e un film ușor, asta e clar, dar e un film necesar.
Isa Willinger a reușit să adune laolaltă niște voci feminine incredibil de puternice – Virginie Despentes, Céline Sciamma, Alice Diop, Ana Lily Amirpour, Catherine Breillat – și să le lase să vorbească liber despre feminitate, despre abuz, despre putere și, mai ales, despre supraviețuire. Nu e o simplă adunătură de interviuri, ci o conversație complexă, plină de nuanțe, care se construiește treptat, lăsând fiecare mărturisire să rezoneze și să amplifice mesajul celorlalte.
Nu vă așteptați la o narațiune clasică, cu un început, un mijloc și un sfârșit. “No Mercy” e mai degrabă un mozaic fragmentat, un caleidoscop de experiențe personale care se suprapun, se contrazic, se completează, formând în final un tablou cutremurător al condiției feminine în lumea contemporană.
Mi-a plăcut enorm cum Willinger a reușit să evite senzaționalismul și sentimentalismul ieftin, preferând o abordare directă, onestă și respectuoasă față de subiectele sale. Nu încearcă să manipuleze emoțiile spectatorului, ci pur și simplu îi oferă o platformă pentru a asculta și a reflecta. E un film care te provoacă să te pui în pielea altcuiva, să empatizezi cu experiențe pe care poate nu le-ai trăit niciodată, să înțelegi complexitatea și diversitatea feminității.
Interpretarea este, pur și simplu, magnetică. Fiecare dintre aceste femei e o forță a naturii, o personalitate puternică, cu o viziune proprie asupra lumii. Îți dai seama, ascultându-le, că nu sunt doar niște victime, ci niște supraviețuitoare care au reușit să-și transforme durerea în putere, frustrarea în creație. Nu sunt perfecte, nu sunt modele, dar sunt autentice, vulnerabile și incredibil de curajoase.
Atmosfera e apăsătoare, uneori chiar sufocantă. E un film care te scoate din zona ta de confort, care te forțează să te confrunți cu niște adevăruri incomode. Ritmul e lent, contemplativ, permițând fiecarei idei să se sedimenteze, să-și facă loc în mintea spectatorului. Nu e un film pe care îl poți urmări distrat, cu gândul la altceva. Cere atenție, cere implicare, cere o doză bună de empatie.
E un film pentru cei care sunt dispuși să asculte, să învețe, să se schimbe. E un film pentru cei care cred în puterea poveștilor, în importanța solidarității feminine, în necesitatea de a lupta împotriva injustiției și a abuzului. Nu e un film pentru cei care caută divertisment ușor sau confirmarea propriilor prejudecăți.
Mi-a amintit, într-un fel, de “The Act of Killing”.