Data lansării: 2026-02-22
Regizor: Molly Michelson
Distribuție:
Rating TMDb: 0
Am văzut zilele trecute “G2.22” și încă mă mai gândesc la el. Știi senzația aia când un film te prinde complet nepregătit și te lasă cu un zâmbet tâmp pe față, amestecat cu un sentiment ușor ciudat? Ei bine, ăsta e unul dintre acele filme. Nu e genul de experiență care te transformă profund, dar e genul de film despre care vorbești cu prietenii tăi până la ore târzii.
Ideea de bază sună simplu: un grup de tineri, blocați într-o cabană izolată în timpul unei furtuni de zăpadă, încep să suspecteze că unul dintre ei este posedat. Sună a clișeu, nu? Dar modul în care Molly Michelson construiește tensiunea, felul în care jonglează cu umorul negru și cu momentele de groază autentică, e cu totul special. E ca și cum ai amesteca “Tucker & Dale vs. Evil” cu “The Exorcist”, dar rezultatul e ceva complet original.
Partea cea mai bună e că nu te lasă să te plictisești nici măcar un moment. Ritmul e alert, dar nu grăbit. Ai timp să te atașezi de personaje, să le înțelegi motivațiile (sau lipsa lor) și să te amuzi de interacțiunile lor. Iar când începe nebunia, începe cu adevărat. Nu e un horror grafic, genul care te bombardează cu scene sângeroase. E mai mult un horror psihologic, care se joacă cu mintea ta și te face să te întrebi ce e real și ce nu.
Distribuția e fantastică. Nu sunt nume mari, dar fiecare actor e perfect în rolul lui. Reușesc să transmită atât panica și disperarea, cât și umorul sarcastic care străbate întregul film. E un ansamblu bine echilibrat, unde nimeni nu eclipsează pe nimeni.
Ce mi-a plăcut cel mai mult e atmosfera. Cabana aia, izolată de lume, cu zăpada care cade fără încetare, creează un sentiment claustrofobic, de teamă constantă. Simți că ceva rău se va întâmpla, chiar dacă nu știi exact ce. Și când se întâmplă, e cu atât mai șocant.
Cred că “G2.22” e perfect pentru cei care apreciază un horror inteligent, care nu se bazează doar pe efecte speciale ieftine. Dacă îți place umorul negru și nu te deranjează un pic de suspans psihologic, atunci o să-l adori. Nu e un film pentru cei cu stomacul sensibil sau pentru cei care caută un horror serios, profund. E un film pentru cei care vor să se distreze, să se sperie un pic și să plece de la cinema cu un zâmbet.
E un film care îți rămâne în minte, nu pentru că e perfect, ci pentru că e memorabil. E un film care te face să te simți viu.
Îmi aduce aminte, într-un fel, de “Cabin in the Woods”.