Data lansării: 2026-01-15
Regizor: Martín Rothardt Veiga
Distribuție: Mateo Quindós Adrán
Rating TMDb: 0
Am văzut “Galicia Non Arde” acum câteva zile și încă mă gândesc la el. Nu știu cum să încep să descriu experiența, pentru că e mai mult decât un simplu film. E o imersiune într-o lume, într-o comunitate, într-o durere colectivă care te marchează profund.
Povestea e simplă la suprafață: un bărbat, jucat magistral de Mateo Quindós Adrán, se întoarce în satul natal din Galicia, după mulți ani de absență. Dar satul pe care îl știa nu mai există. E marcat de incendii devastatoare, atât la propriu, cât și la figurat. Incendiile au mistuit nu doar pădurile, ci și viețile oamenilor, relațiile dintre ei, speranțele.
Mateo se confruntă cu un trecut pe care a încercat să-l uite, cu o familie destrămată, cu un sentiment de vinovăție apăsător. Încearcă să se reintegreze, să înțeleagă ce s-a întâmplat, să ajute la reconstruirea comunității, dar se lovește de ziduri de tăcere, de resentimente vechi, de o fatalitate greu de suportat.
Ceea ce m-a impresionat cel mai mult e atmosfera filmului. E sumbră, apăsătoare, dar în același timp incredibil de poetică. Rothardt Veiga a reușit să surprindă perfect frumusețea sălbatică a Galiciei și devastarea provocată de incendii. Cadrele sunt superbe, jocul de lumini și umbre e impecabil, iar coloana sonoră creează o stare de melancolie profundă. Simți mirosul de fum, asculți vântul care șuieră printre copacii arși, vezi disperarea din ochii oamenilor.
“Galicia Non Arde” nu e un film ușor. Nu e pentru cei care caută divertisment superficial. E un film care te pune pe gânduri, care te face să te confrunți cu întrebări dificile despre identitate, apartenență, responsabilitate, despre legătura dintre om și natură. E despre cicatricile pe care le lasă dezastrele naturale și despre efortul titanicul de a te reconstrui după ce ai pierdut totul.
Nu aș vrea să dezvălui mai mult despre poveste. Vreau doar să spun că finalul m-a lăsat cu un sentiment de ambiguitate, de speranță fragilă. Nu e un final fericit, dar nici unul complet deznădăjduit. E un final realist, care reflectă complexitatea vieții.
Cred că “Galicia Non Arde” e un film care va rezona cu cei care apreciază cinema-ul arthouse, cu cei care sunt interesați de teme sociale și ecologice, cu cei care caută filme care să-i provoace emoțional și intelectual. E un film care te va urmări mult timp după ce l-ai văzut.
Mi-a amintit, într-un fel, de “Alcarràs”.