Data lansării: 2026-02-14
Regizor: Matthew Ragsdale
Distribuție: Sophia Ortiz, Mercy Moon
Rating TMDb: 0
Am așteptat cu sufletul la gură “Osculum Infame: The Shameful Kiss” de când am văzut prima imagine, o siluetă în penumbră și un titlu care promitea mai mult decât dezvăluia. Și pot spune cu mâna pe inimă că nu m-a dezamăgit. Nu e genul de film pe care îl uiți a doua Zi.
Filmul ne aruncă direct în mijlocul unei povești complicate, o relație interzisă care sfidează convențiile sociale. Două femei, Sophia Ortiz și Mercy Moon, surprind cu o chimie incredibilă, iar felul în care interacțiunile lor sunt construite, cu priviri furtișe și atingeri abia schițate, intensifică dramatismul. Nu e vorba doar de o atracție fizică, ci de o conexiune profundă, de o nevoie disperată de a evada dintr-o realitate sufocantă.
Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost modul în care Matthew Ragsdale a ales să spună această poveste. Nu e un film ostentativ sau scandalos. Dimpotrivă, regizorul preferă o abordare subtilă, construind tensiunea treptat, cu o paletă de culori restrânsă și o coloană sonoră minimalistă, dar extrem de eficientă. Uneori, tăcerea spune mai mult decât o mie de cuvinte.
“Osculum Infame” nu e un film pentru oricine. E un film lent, contemplativ, care cere răbdare și atenție. Nu oferă răspunsuri ușoare și nu se ferește de ambiguitate. Te obligă să te confrunți cu propriile prejudecăți și să te întrebi ce înseamnă cu adevărat iubirea și acceptarea. Dacă ești genul de persoană care preferă filmele cu acțiune non-stop și efecte speciale, probabil că te vei plictisi. Dar dacă ești dispus să te lași purtat de emoții și să te pierzi într-o poveste bine spusă, atunci acest film ar putea fi pe placul tău.
M-a fascinat felul în care se joacă cu ideea de vinovăție și rușine, emoții care sunt, din păcate, încă prezente în multe relații care nu se conformează normelor. Modul în care personajele luptă cu ele însele, cu dorințele lor și cu așteptările societății, este extrem de uman și de emoționant. Am simțit o empatie profundă pentru ele, de parcă le-aș fi cunoscut de-o viață.
Nu voi spune cum se termină povestea, dar pot spune că finalul m-a lăsat cu un sentiment amar, dar și cu o speranță fragilă. Nu e un film cu un happy end convențional, dar oferă o perspectivă asupra complexității umane și asupra necesității de a ne accepta așa cum suntem, cu toate imperfecțiunile noastre.
Sophia Ortiz și Mercy Moon sunt absolut remarcabile. Nu doar că sunt incredibil de frumoase, dar reușesc să transmită o gamă largă de emoții doar cu o privire sau un gest. Ragsdale a reușit să scoată tot ce e mai bun din ele, creând niște personaje memorabile și complexe.
Este un film care te face să te gândești la “Carol”.