Data lansării: 2026-02-06
Regizor: Louis Melvyn
Distribuție: Rina Lipa, Fiona Sinnott, Annarita Mucelli
Rating TMDb: 0
Am văzut “Weight of Ribbons” acum câteva zile și încă mă gândesc la el. Nu este genul de film pe care-l uiți a doua Zi. E din acelea care se cuibăresc undeva în subconștient și te mai zgândăresc din când în când, te fac să te gândești la fragilitatea vieții, la legăturile care ne țin împreună și la efortul uriaș pe care-l depunem uneori doar ca să supraviețuim.
Filmul ne introduce în viața a două surori, Ella și Iris, legate printr-o afecțiune profundă, dar și printr-o povară greu de dus. Ella, sora mai mare, se luptă cu o boală mintală care o transformă dintr-o persoană caldă și protectoare într-un pericol pentru ea însăși și pentru cei din jur. Iris, cea mai mică, devine, aproape peste noapte, stâlpul familiei, cel care încearcă să țină totul laolaltă. Vedem evoluția lor, schimbările bruște, gesturile de tandrețe amestecate cu disperare. Relația lor este complexă, e un dans continuu între afecțiune și frică, responsabilitate și epuizare.
Ce m-a frapat cel mai mult este modul în care filmul reușește să evite senzaționalismul. Nu încearcă să șocheze sau să manipuleze emoțiile spectatorului. Ne arată pur și simplu realitatea cruntă a acestei familii, cu toate momentele ei de frumusețe și urâțenie. Vedem eforturile lui Iris de a-și proteja sora, de a-i oferi o viață cât mai normală, de a se zbate printre spitale, medicamente și crize. Vedem, de asemenea, cum această povară o transformă pe ea însăși, o maturizează forțat, o privează de o copilărie normală.
Regia lui Louis Melvyn este subtilă, dar eficientă. Nu intervine brutal, nu ne arată totul cu degetul. Ne lasă pe noi să descoperim, să simțim, să trăim alături de personaje. Iar interpretările sunt absolut remarcabile. Rina Lipa și Fiona Sinnott, în rolurile surorilor, sunt pur și simplu hipnotizante. Le simți durerea, le înțelegi motivațiile, le compătimești. Annarita Mucelli, deși apare mai puțin, lasă o amprentă puternică, portretizând o mamă copleșită de situație, incapabilă să facă față greutăților.
“Weight of Ribbons” nu e un film ușor. Are un ritm lent, contemplativ, care poate descuraja unii spectatori. Nu e genul de film pe care-l vezi ca să te relaxezi. E un film care te pune pe gânduri, care te face să te întrebi ce ai face tu în locul personajelor, care te face să apreciezi mai mult lucrurile simple din viața ta. Dar dacă ești dispus să investești emoțional, vei fi răsplătit cu o experiență cinematografică profundă și memorabilă.
Cred că filmul ar rezona mai ales cu persoanele care au trecut prin experiențe similare, care au avut grijă de cineva drag suferind de o boală cronică. Dar cred, de asemenea, că poate fi apreciat de oricine este interesat de povești umane puternice, de drame psihologice bine construite. Dacă vă plac filmele care te fac să simți, care te lasă cu un nod în gât, “Weight of Ribbons” ar putea fi o alegere bună.
Mi-a amintit, într-un fel, de “Manchester by the Sea”.