Data lansării: 2026-02-05
Regizor: Julie Smith Clem
Distribuție: Eugene Mirman
Rating TMDb: 8
Am dat peste ceva absolut demențial zilele trecute – „Eugene Mirman: Here Comes The Whimsy”. Mă așteptam la ceva amuzant, evident, având în vedere că e cu Eugene Mirman, dar nu eram pregătit pentru avalanșa de absurdități bine gândite care m-a lovit. E ca și cum cineva ar fi lăsat un copil supra-stimulat să regizeze un spectacol de stand-up, iar rezultatul e o minunăție haotică.
Nu vă așteptați la o poveste convențională. E mai degrabă o succesiune de momente suprarealiste, monologuri desprinse parcă din visele unui matematician beat și intervenții muzicale complet neașteptate. Mirman divaghează, se contrazice, interacționează cu publicul într-un mod care pare pe punctul de a declanșa o revoltă, și totuși, cumva, totul funcționează. E un chaos controlat, un balet al nonsensului.
Julie Smith Clem, ca regizor, a reușit să prindă esența acestui stil unic. Camera se mișcă, explorează, surprinde expresiile lui Mirman și reacțiile publicului. Nu e vorba doar de a filma un stand-up, ci de a-l transforma într-o experiență vizuală în sine. Uneori, simți că te uiți la un documentar despre o civilizație extraterestră care a descoperit comedia.
Ceea ce m-a frapat cel mai mult e sinceritatea care străbate tot acest spectacol. În spatele absurdului, găsești o melancolie dulce-amăruie, o reflecție asupra condiției umane, dar exprimată printr-o lentilă a umorului complet neconvențional. E ca și cum Mirman ar râde ca să nu plângă, iar noi râdem cu el, de el, și mai ales, de noi înșine.
Sigur, nu e pentru toată lumea. Dacă preferi comedia predictibilă, bine structurată, cu punchline-uri clare, probabil că te vei simți pierdut. Dar dacă ești deschis la ceva diferit, la ceva care sfidează convențiile, la ceva care te face să te întrebi ce tocmai ai văzut, atunci s-ar putea să descoperi o bijuterie ascunsă.
Ritmul e alert, dar nu obositor. E ca un montagne russe emoțional, cu urcușuri bruste și coborâșuri amețitoare. Nu ai timp să te plictisești, pentru că în secunda următoare se întâmplă ceva complet neașteptat. E un spectacol care te ține pe muchie, care te provoacă să te abandonezi în fața absurdului și să te bucuri de călătorie.
Nu vreau să spun prea multe despre ce se întâmplă, pentru că jumătate din farmec constă în a fi luat prin surprindere. Dar vă pot spune că veți vedea lucruri pe care nu le-ați mai văzut nicăieri. Veți auzi glume pe care nu le-ați mai auzit nicăieri. Și veți simți emoții pe care nu le-ați mai simțit nicăieri. Sau poate că le-ați mai simțit, dar le-ați uitat.
E un film care te face să te gândești, care te face să râzi, care te face să te simți viu. E un film care merită văzut, revăzut și discutat cu prietenii. Sau, cel puțin, cu prietenii care înțeleg ce înseamnă umorul absurd. Dacă ai chef de ceva diferit, ceva care te scoate din rutină, dă-i o șansă. S-ar putea să te surprindă.
Un film care mi-a amintit puțin de atmosfera asta e „Eagle vs Shark”.